Pagină web realizată în program pentru crearea site-uri, WebWave.

Foto: o reprezentare a modelului sistemelor ecologice (Bronfenbrenner)

WHAT IS BRONFENBRENNER ECOLOGICAL MODEL? - Edusights

Context: 

Proteste în educație și sănătate, în timp ce Guvernul își asumă răspunderea pentru măsurile de austeritate. Profesorii, iritați de noile modificări | Site-ul de stiri al TVR

Câteva gânduri legate de ultimele controverse din Educație. E un articol mai lung, în care plec de la o abordare sistemică care are în centru ora de predare, îmi exprim îngrijorările legate de ultimele decizii, discut unele aspecte în care sunt pe aceași lungime de undă și altele în care sunt în dezacord cu dl. ministru și închei explicând de ce îmi păstrez încrederea în viziunea dumnealui.

Ce este o oră? Inima Ecosistemului

Atunci când spui că „ai oră” sau mergi „la oră” sau când îți închizi telefonul ca să nu îți sune în „oră” nu te referi la un interval de timp de șaizeci, cincizeci sau oricare alt număr de minute. Ora este elementul central al unui ansamblu de sisteme ecologice  care conține cea mai mare parte a relației pedagogice dintre profesor și elev, în contextul căruia are loc procesul de predare- înățare. Ora este conținută la rândul ei într-un ecosistem al școlii școală care e încorporată într-un sistem de învățânânt (profesorii au o căldură anume cu care spun „în sistem” :) ), are interacționează cu alte sisteme (de exemplu, familia) într-un cadru mai general al unei comunități locale/societăți care are anumite nevoi și valori legate de învățare și are așteptări față de întregul sistem de învățământ.

Ora și risipa de inteligență

O mare parte dintre disfuncțiile din procesul de predare-învățarre au legătură cu ceea ce se petrece în timpul orei. Mai specific, una dintre cele importante probleme și cred unul dintre factorii fundamentali ai analfabetismului funcțional, este că de multe ori procesul de predare-învățare se desfășoară cu o angajare cogntiv- emotională mică din partea profesorilor și a elevilor, în așa fel încât orele nu sunt valorificate suficient.

Multi elevi merg acasa cu sentimentul că nu au învățat foarte mult, iar profesorii lor nemulțumiți de ceea ce au reușit să transmită; elevii și profesorii se percep reciproc ca fiind dezangajați, neinteresați. Nu trebuie generalizat, sunt si ore care se desgășoară antrenant și inspirațional- am avut și eu norocul asta. Dar per ansamblu, doua dintre resursele care se risipesc cel mai mult in sistem sunt timpul și inteligența oamenilor.

Rezonez  cu o remarcă recentă a dlui ministru care spunea că, la nivel de sistem, ne-am bătut joc de inteligența și de creativitatea copiilor noștri. Simt nevoia însă să îi includ și pe profesori (și poate și pe părinți) în categoria celor pierzători- ca profesor am avut câteodată impresia că ne prostim unii pe alții. Mă gândesc aici la faptul că profesori folosesc de multe ori strategii cu implicare redusă (de exemplu, dictat, copiat din manual) ca răspuns la eșecul de a-i mobiliza pe elevi printr-o metodă mai activă.

Greutatea unei ore

Faptul că „ora” e o resursă folosită de multe ori ineficient e o problemă din care decurg multe altele- de exemplu, nevoia copiilor de ajutor suplimentar (meditații), timpul mai lung de care au nevoie ca să învețe acasă sau ca să facă teme, etc. Pe de altă parte cred că majoritatea dintre noi ne amintim și de ore memorabile trăite cel puțin ca elevi, dacă nu ca profesori, în care am învățat lucuri care ne-au marcat pentru toată viața sau am fost inspirați să citim sau să vizionăm ceva semnificativ.

Tocmai pentru că vorbim despre contextul cel mai important în care se produce învățarea, o oră de predare nu este echivalentă cu celelalte ore din norma didactică.  

Acesta e probabil punctul în care mă aflu cel mai mult în dezacord cu dl. ministru, în discursul căruia cred că apărut în ultima vreme această egalizare- orice oră ar avea tot șaizeci de minute. Nu cred că este așa - ora de predare este mai costisitoare pentru profesor, cere resurse de pregătire, se leagă mai mult de identitatea profesională a profesorului și este mult mai relevantă pentru elevi.

Chiar dacă „plata cu ora” a devenit un mecanism disfuncțional în sistem și se dorește eliminarea lui, chiar dacă acum nu sunt bani pentru a se plăti la valoarea cuvenită, nu cred că este bine să se corecteze aceste anomalii minimizând activitatea de predare a profesorilor și considerând-o echivalentă cu sarcinile administrative sau cele de pregătire. Sunt implicate aici și anumite aspecte legate de identitatea profesională și de principii care cred că merită discutate independent de constrângerile financiare de moment. Eventual contrângerile finaciare pot duce la un „ne pare rău, nu putem oferi acum mai mult”, dar nu la un „nu merită mai mult”. Merită investite resurse în a face ora mai bună, inclusiv resursele de timp ale profesorului (orele de pregătire) și asta presupune să i se recunoască centralitatea în munca profesorului. 

O să adaug în acest context că și colegii profesori scad greutatea atribuită unei ore atunci când se concentrează prea mult pe „numătul de ore” care ar trebui asigurat la o anumită disciplină. Din păcate (sau din fericire, pentru că dezvoltarea lor mai cere și alte tipuri de activități), copiii pot fi cu adevărat concentrați și implicați în învățare un număr limitat de ore pe zi, care trebuie repartizate între diferite domenii de interes. Ideal e să valorificăn cât mai bine timpul pe care îl avem la dispoziție cu ei, în așa fel încât acesta să fie memorabil, să fie inspirați să ducă cu ei ceea ce învață. 

De ce nu merg orele bine? Nevoi, valori, așteptări

Motivața și nivelul de pregătire cu care intră profesorul și elevul în clasă sunt influențate de nevoile, valorile și așteptările familiei și ale societății față de școală.  

Nevoile și valorile s-au schimbat, este clar că modul de transmitere a cunoașterii pe care îl oferă școala nu mai e considerat la fel de valoros odată cu dezvoltarea internetului și cu creșterea accesului la cunoaștere. Cred că, într-adevăr, oferta școlii trebuie pusă mai mult în acord cu nevoile actuale ale societății/comunității, pentru ca profesorii și elevii să primească susținerea și validarea de care au nevoie dinspre comunitate. Asta e una dintre direcțiile importante ale reformei- o ramură a ei fiind adoptarea planurilor cadru despre care s-a vorbit atât de mult în ultimele luni.

În același timp, impresia mea că de multe ori în ultimii ani discursul reformist de la noi a fost asociat cu un fel de ostilitate percepută față de școală și față de profesori, și că asta explică cel puțin o mică parte din reticența la schimbare a profesorilor. Poate fi foarte demoralizator când ești în interiorul sistemului să auzi toată ziua că tot ce oferă școala e „inutil” și „irelevant” sau chiar că ești „un abuzator” care vrea să chinuie copii cu teme de casă. Dacă ești chiar și pe un sfert convins de astfel de idei, cam greu să intri cu entuziasm la oră și să îți asumi autoritatea necesară.

Aici pentru mine soluția e una simplă: găsirea sensului în învățare nu trebuie să aștepte schimbarea programei sau a manualelor, pentru că mereu se va găsi o formulă de compromis care nu va mulțumi pe toată lumea. Exersarea minții are sens. E mult mai util pentru un copil să meargă la școală acum și să se implice în a înțelege pe bune chiar și informațiile dintr-un manual mai învechit decât să meargă și să copieze numai informațiile respective în caiet. E mult mai bine oentru profesor să încerce să sintetizeze și să transmită câteva idei cu sens din acel manual învechit decât să îi lase pe copii să copieze din el. Implicarea activă în învățare, cniar și într-un context imperfect, aduce oricum mai multe beneficii psihologice, e oricum mai utilă decât renunțarea sau rezistența pasivă prin ne-gândire. 

De ce nu merg orele bine- Vocea și talentul sau regulamentul?

Mergând acum la nivelul intermediar, ora e conținută într-o Școală, care la rândul ei este încastrată ca un basorelief într-un Sistem de învățământ. Asta este o miză importantă a reformelor propuse- diferențierea, individualizarea Școlii din acest „sistem”, pentru a-i da mai multă autonomie.

Aspectul instituțional e foarte important pentru ceea ce se petrece la oră. Îmi amintesc că urmăream un interviu cu dl. ministru în care era întebat în legătură cu ce pot face profesorii pentru a-i determina pe elevi să nu stea pe telefon în timpul orelor, iar el a răspuns că e foarte simplu- trebuie aplicat regulamentul. Oamenii nu păreau să se lămurească cum se poate face asta. Mi-am adus aminte de o situație în care predam la o clasă destul de dificilă și ne-am adunat mai mulți profesori ca să ne consultăm cum ne putem descurca cu clasa respectivă. Unii profesori mai cu vechime și considerați „buni” parcă evitau subiectul, ceea ce m-a făcut să mă gândesc că, uite, profesorilor buni le e rușine să recunoască că au și ei probleme cu clasele dificile. Dar ceea ce-i mai ciudat e că în niciun moment nu ne-am gândit la o formulă în care să ne folosim de regulamentul școlii, de comunicarea instituțională între școală și părinți. Nu, am continuat să mergem fiecare pe rând, folosindu-ne doar vocea și talentul și să încercăm să luăm de la capăt procesul luptei anti-telefon.

Aici se vede nevoia de reformă instituțională profundă, nevoia de a da mai multă consistență Școlii. M-am zburlit și eu la dl ministru pe internet când a făcut deja faimoasa remarcă cu faptul că profesorii trebuie să stea opt ore în școală (lucru care mi se pare în continuare prea mult și departe de ideal), dar înțeleg că e într-adevăr necesară și o oarecare investiție într-o  birocrație „cu fața umană”, care să îți dea în schimb mai mult prestigiu, reguli clare și protocoale care să susțină relația pedagogică și să ia o parte din povara de pe umerii profesorului. Cred că uneori profesori au tendința să devină foarte sensibili la critică și pentru că își asumă de fapt prea mult din rezultate, și mai ales din ceea ce percep ca fiind un eșec în relația cu elevii, ignorând impactul pe care îl are cadrul instituțional.

Un alt aspect care relevant ce se întâmplă la oră se leagă de evaluarea performanțelor și recompensare. Faptul că profesorii sunt demotivați și demoralizați din cauza salariilor mici e un aspect pe care îl pot confirma și eu; chiar dacă de când am plecat eu salariile au crescut, nu sunt spectaculoase. În plus, salariul mic te poate determina să lucrezi în plus, să faci și alte activități, ceea ce „fură” din timpul de pregătire sau te face să mergi obosit la oră. Dar trebuie luat în considerare că o anumită demotivare există și din cauza absenței unui sistem clar de evaluare în urma căruia să primești un feedback și o recunoaștere a performanțelor bune. 

Unii profesori par temători față de ideea de a fi evaluați de elevi sau de părinți și e probabil vorba despre situațiile în care nu au reușit să stabilească o relație bună sau consideră că părinții/elevii sunt dezangajați și lipsiți de motivație față de materie, ceea ce le poate distorsiona aprecierea obiectivă. Dar lipsa de feedback, însoțită de sentimentul difuz că lucrurile oricum nu merg foarte bine poate fi contraproductivă și demoralizatoare oricum. Mă gândesc că evaluările acestea nu trebuie să aibă neaparat consecințe imediate, dar pot da naștere unor discuții de clarificare, chiar și unor conflicte constructive în care să se stabilească niște scopuri comune. Sunt însă și profesori care probabil abia așteaptă ca ceea ce simt că fac bine să fie recunoscut ca atare. „Ora” e de multe ori conținută într-o instituție slabă, încastrată într-un sistem destul de învechit, care la rândul lui plutește într-o comunitate/societate indiferentă sau chiar ostilă. Profesorii care reușesc să țină deja clase de treizeci de copii în frâu, profesori implicați în activități, mândri de ei- aceștia sunt nu numai profesori buni, sunt profesori excepționali, care merită o recunoaștere, o diferențiere. 

Un pas înainte și doi înapoi- planul de austeritate

Legat acum de schimbările controversate propuse în ideea restrângerii cheltuielilor, trebuie să recunosc că unele mi s-au părut destul de șocante la prima vedere. Din exeperiența mea, cred că 20 de ore de predare pot fi o normă rezonabilă în preuniversitar mai ales dacă în același timp se schimbă și alte lucruri, în așa fel încât munca să fie mai ușoară pentru profesori- de exemplu, să te poți baza mai mult pe manuale, pe regulamente, mai mult sprijin metodologic. În niciun caz nu cred că profesorii sau elevii trebuie să muncească „mai mult”, ci per ansamblu cu mai multă satisfacție și rezultate.

O problemă importantă e însă faptul că schimbarea are anumite consecințe care pot reprezenta un regres în ceea ce privește reforma, din cel puțin două motive: 1. pierderea unor suplinitori valoroși - nu există nicio regulă că titularii au performanțe mai bune decât suplinitorii, plus blocarea de oameni noi care să intre în sistem 2. revenirea la ideea de „titularizare în sistem” e un pas clar înapoi față de ideea de creșterea a autonomiei școlii și de deschiderii a posibilității ca profesorii să fie angajați  de către școală. Același lucru e valabil și pentru creșterea normei de predare a directorilor.

În plus, pentru cine cunoaște sistemul, va fi o schimbare serioasă mai ales pentru titularii care trebuie să își ia prima dată ore într-o altă școală. Pierderea de timp și alte resurse personale e mult mai mare decât cele două ore. Ce să zic…cel puțin aspecte- pierderea unor oameni buni și dedicați și fragmentarea normei titularilor în școli diferite mi se pare aspecte destul de serioase ca să mă gândesc că merită căutate alte soluții. Dacă rămâne totuși schimbarea așa, trebuie urmărite foarte bine efectele ei în următorul an și văzut ce se întâmplă și dacă poate fi menținută. 

Despre sistemul de burse nu am o părere fermă deocamdată. În principiu, nu mi se pare prea fericită situația în care primesc burse de merit o treime de elevi din clasă sau chiar 15%. Dacă cei care primesc sunt mai motivați să își păstreze bursa, cei care nu primesc vor fi mai motivați să avanseze ca să ia și ei? Discutabil, ierarhiile într-o clasă nu se schimbă totuși mult de la un an la altul și oricum cei  din ultima treime, de exemplu, știu că nu prea au șanse să ajungă la bursă. Să fie bună o astfel de competiție între colegi. în condiția în care recompensa nu e chiar simbolică, ci materială și cu miză destul de mare? Eu cred că sunt șanse să iasă o dinamică mai degrabă nesănătoasă. Mai corectă mi se pare varianta în care ia bursă toată lumea cu media peste 9,50, dar o să mă mai documentez. Pe de altă parte, nu mi se pare corect nici ca cei care au tras să ia bursă anul viitor să nu mai primească nimic, sunt totuși decizii care se anunță din timp. Mi-ar plăcea să văd o formă prin care statul își asumă o răspundere pentru schimbarea regulamentului chiar la final de an.

În sfărșit, picătura care umple paharul- vor distruge două bănci în plus aduse în clasă ultima licărire din învățământul românesc? Depinde. Depinde de ce se mai schimbă odată cu cele două bănci. În principiu, cred că patru elevi în plus într-o clasă înseamnă destul de mult și cresc costurile unei ore- dinamica clasei se poate schimba, profesorul depunde mai mult efort, ora devine mai scumpă.

Revenind la reformă și la ecosistem

Am plecat de la caracterul  sistemic al elementelor implicate în succesul sau în eșecul unei ore, iar ideea principală pe care vreau să o transmit e că toate componentele acestea depind mult unele de altele (nici nu am discutat despre relația cu familia, care  e fundamentală, dar urmează).

Efectele unei schimbări nu pot fi judecate izolat, pentru că depind enorm de ceea ce se se întâmplă cu celelalte elemente ale sistemului. Da, în principiu cu doi elevi în plus devine mai greu. Dar DACĂ va crește și sprijinul pe care îl primește profesorul de la școală sau de la părinți, dacă regulamentul funcționează, dacă se îmbunătățesc programa și manualele, dacă plata pentru ora respectivă e la un nivel mai rezonabil decât acum, s-ar putea ca per ansamblu pentru profesor să fie mai ușor după această schimbare decât înainte.

Suntem ca într-un joc de tip dilema prizonierului- dacă toată lumea cooperează, lucrurile ies cel mai bine pentru toți, dacă numai unul cooperează, acela poate fi păcălit. Probabil una dintre sursele reticenței foarte puternice față de astfel de schimbări e încrederea redusă a profesorilor în faptul că nu rămân „de fraieri” acceptând costuri în plus. Într-un sens mai larg, o schimbare izolată poate avea efecte pozitive, negative sau niciun efect; dacă e însoțită de o altă schimbare, efectele celor două combinate pot fi însă complet diferite. 

Leadership avem?

Eu zic că da. Am tot văzut critici la adresa d-lui ministru că nu ar cunoaște învățământul preuniversitar. Cred că ideea asta vine dintr-o viziune subiectivă, cu care pot rezona ca fostă profesoară, dar care mi se pare greșită. Pot rezona cu o anumită nevoie de leadership transformațional oferit de cineva care să aibă o perspectivă mai „din interior” asupra problemelor care se confruntă profesorii și să-i conducă spre un statut mai ridicat- asta cel puțin plecând de la punctul de vedere al cuiva care resimte anumite lipsuri sau chiar un fel de ostilitate față de profesie. Din păcate, însă, mi se pare greu de crezut  că se va întâmpla asta, că va emerge prea curând dintre profesprii din preuniversitar un astfel de lider, care să primească și putere politică.

Mai degrabă creșterea statutului profesorului se poate face prin schimbarea unor mecanisme mai „reci”, care contribuie acum la demoralizare, pe care să le pună în acțiune cineva mai orientat spre rezolvarea de probleme. Așa că, lăsând la o parte critica aceasta- că nu ar vedea lucrurile suficient de „din interior”, pentru mine e destul de evident că dl. ministru are o imagine de ansamblu foarte clară asupra acestui sistem, cu toate straturile lui, și asupra modului în care trebuie corelate niște schimbări, luând în calcul toate perspectivele. 

Ce i-aș reproșa și eu d-lui ministru e poate o comunicare de tip „puzzle”. Cel puțin în anumite situații, fără a generaliza, mi se pare că a transmis diferite propuneri de soluții și de direcții, pentru diferite componente, dar fără să insiste prea mult asupra imaginii de ansamblu, a unei viziuni corente. Da, profesorii trebuie să predea mai bine, folosind metode moderne și mai interactive ȘI manualele trebuie să fie mai bune, ȘI regulamentul trebuie aplicat mai consistent pentru toată lumea ȘI este bine ca societatea să aibă o atitudine mai favorabilă și de susținere față de școală și profesori. Fiecare parte a sistemului a fost amintită în diferite contexte, dar poate e nevoie de mai mult accent pe imaginea de ansamblu, mai ales acolo unde sunt anumit sensibilități. De exemplu, atunci când ministrul spune că profesorii predau mult și prost și trebuie să predea mai bine, poate că ar trebui să amintească în aceeași conversație că și elevii ar trebui să primească din partea familiei și a comunității mai des mesajul că e valoros să se implice în ceea ce învață la școală, ca o recunoaștere a faptului că schimbarea depinde de ce face toată lumea.

Trebuie să recunosc că am o anumită încredere în viziunea dlui ministru despre educație și plecând de la experiența personală. Dl David mi-a fost profesor și cred că e un profesor care știe foarte bine să folosească o „oră”. Mi-a rănas în minte cum lăsa un spațiu destul de generos în curs, căutând sincer să implice studenții într-un dialog consistent. Îl consider un profesor căruia îi pasă de ce se întâmplă cu inteligența, și în general, cu potențialul oamenilor, în procesul de învățare.

În loc de concluzie

Nimeni nu are datoria să aibă mereu dreptate. Partea bună e că, spre deosebire de siituația clasică de dilema prizonierului, în viața reală actorii au posibilitatea să comunice între ei. Ce mi-aș dori cel mai mult ar fi să văd mai multe discuții de substanță în educație, mai mult dialog centrat pe conturarea unei viziuni comune, chiar și în situații de criză. Un pas înapoi poate precede doi pași înainte, cu o coordonare bună.

Articole din această categorie