Era prin iunie 2021 când am fost programată într-o primă fază la câteva ședințe de chimioterapie. Între timp s-a anulat chimioterapia, dar asta e altă poveste. Oricum, pentru chimio trebuia internare de o zi și pentru asta era nevoie de un test Covid. Pentru test, trebuia să mă duc dis de dimineață la centrul de recoltare de pe Babeș. M-am prins eu de undeva, nu mai țin minte toate detaliile, că trebuie să depun o cerere printată că vreau test, așa că m-am prezentat cu foaia la mine.

 

Ajung acolo, stupoare! Pe anunțul de pe ușă scria clar că trebuie depusă cerere în două exemplare. Pfoai, întreb în stânga și în dreapta să văd dacă se confirmă minunea. Mai multe perechi de ochi obosiți se uită lung și milos la mine de peste măști și îmi spun că așa e- toată lumea are în mâini câte două foi.

 

No bun, hai cu problem solvingul, dar nici nu mai știam pe unde au rămas xeroxuri în Cluj. Decid să o iau spre centru, nu spre cămine. Merg pe Petru Maior, pe Sindicatelor, mă întorc pe Napoca, pe Potaissa, până pe Universității, pe la toate pe care le știam în zonă. Nimic, nada, toate sunt închise până la opt. Atunci se închide și centrul de recoltare, mai sunt numai câteva minute, așa că nu am de ales decât să mă întorc și îmi pun soarta în mâinile sistemului: „Lăsați-mă să mor dacă e, asta-i tot ce am, asta pot să vă ofer azi înainte de ora opt: o cerere de test Covid într-un singur exemplar!”.

 

Sistemul e omenos. Domnișoara de la recepție e chiar amabilă, îmi face un xerox și așează cele două copii regulamentar, pe fiecare într-un alt dosar. Îmi spune ca de data viitoare să vin de acasă cu ambele foi.

 

 

Șase luni mai târziu, în noiembrie 2021, în țară lovește cel mai rău val al pandemiei, dar eu sunt încă în viață și gata să rup ușa de îndată ce se ridică restricțiile de călătorie. Completez cu recunoștință Cyprus Flight Pass-ul, bucuroasă că există acest document eliberator, totul mi se pare bun și clar. Mi se strânge numai un pic inima când ajung la secțiunea cu datele de contact ale familionului- ca să știe unde să-i anunțe în caz că mă întorc pe scut.

 

Am Flight Pass-ul și certificatul verde pe telefon și pe hârtie în caz că se întâmplă ceva, verific tot și pe site-ul MAE. Citesc și ceva studii care îmi confirmă că riscurile de contaminare nu cresc excesiv în timpul zborului, ca să fie o vacanță bazată pe dovezi. Sunt safe.

 

În Aeroportul din Larnaca doamna care ne întâmpină e întâmplător româncă. Are pe ea o vestă albastră unde scrie ceva cu aeroportul, e autoritară și organizată ca un căpitan. Ne încolonează și ne verifică rapid hârțoagele covid, alege câțiva aleator și-i trimite la testare, pe ceilalți către controlul pașapoarte. Nimeni nu mișcă în front, suntem toți eficienți și disciplinați. Ies din aeroport, îmi dau masca jos și respir un aer neverosimil de cald, pe o insulă mediteraneană. Mă simt salvată.

 

La întoarcere, trebuie să trec pe la check- in pentru că nu se dau încă biletele direct, chiar dacă nu ai bagaj. Doamna de la Wizz mă întreabă dacă am foaia (nu mai știu cum a întrebat în engleză) pentru autoritățile române. Care foaie?, mă îngălbenesc eu. Sigur că m-am uitat pe site-ul MAE, nu am văzut nimic. Drăguță, îmi dă doamna un formular xeroxat și spune iar ceva ce nu mi-e clar despre condițiile în care trebuie completat. DACĂ trebuie completat, DACĂ mi-l cer.

 

Încerc eu să mă dumiresc ce e cu formularul, e o declarație legată de carantină. Păi din ce am citit nu rezultă că ar trebui să stau în carantină, să vedem. Mă tot întreb în timpul zborului care o fi misterul foii.

 

Bine ați venit la Cluj- Napoca, bine ați venit acasă! Ne precipităm somnoroși din autobuze spre intrarea în aeroport, unde în calea Covidului venit pe calea aerului stau demni de pază doi soldați. Uniformele militare de obicei mă emoționează amuzat sau mă amuză înduioșat, în funcție de situație, iar acum e cea de-a doua variantă. Sfioși, băieții îi întreabă șoptit pe fiecare: „Aveți certificat Covid? Certificat verde aveți”. Cei mai mulți răspund cu priviri fioroase sau cu o smucitură și trec mai departe, ca să se poziționeze cât mai strategic pe culoarele trasate cu benzi către controlul pașapoartelor. Nu eu, eu arat politicos certificatul și zâmbesc. Undeva în dreapta stă timidă la o masă și o doamnă în uniformă medicală.

 

Când ajunge la controlul pașapoartelor primul om care nu are Certificatul Verde în ordine și începe Circul, înțeleg tot misterul procedurilor. Soldații trebuiau să îi trieze pe cei fără certificat la zi (probabil făcut pe bază de test, nu de vaccinare, nu mai țin minte exact) și să-i trimită la doamna de la DSP, unde cred că trebuiau să completeze foaia aia de la wizz și să intre în carantină- sau, mă rog, unii dintre ei. Cum triajul a eșuat, soldații fiind mai sfioși (nu atât față de inamic, cât față de muritorii potențial purtători), circuitul planificat s-a cam destrămat, iar cei fără cv s-au întors suduind, printre noi, până la DSP. Mie foaia nu îmi trebuia.