Pagină web realizată în program pentru crearea site-uri, WebWave.

Foto: Muzeul Prima Școală Românească, Șcheii Brașovului (oct. 2024)

Context: 

Ministrul Educației a numit recent analfabetismul funcțional drept o amenințare la siguranța națională. Discuția are loc după ce s-a raportat o rată a analfabetismului funcțional de aproximativ 50% la elevii de liceu și în contextul unor discuții mai ample legate de necesitatea unor reforme în educație.  

Analfabetismul funcțional a devenit o problemă de securitate națională. Daniel David: „Unele măsuri pe care le luăm în educație trebuie să vină și să corecteze asta”

Deși nu mai lucrez de peste opt ani în sistemul public de învățământ, urmăresc cu interes discuțiile legate de reformele din domeniul educație. Am reflectat și eu în ultimele zile la problemele care au contribuit la rata uriașă a analfabetismului funcțional, luând în considerare, experiența mea de profesor consilier și integrând anumite subiecte puse recent în discuție.  M-aș bucura să deschid o dicuție cu colegii profeori. Îmi voi organiza ideile în funcție de două aspecte care cred că trebuie luate în considerare în analiza cauzelor și a posibilelor soluții: 

1. Nevoia de strategii și de metode de predare- învățare care să le permită elevilor să interacționeze mai activ cu informația și să-și folosească mai eficient timpul de studiu (o componentă strategică);

2. Nevoie de implicare cu entuziasm în activitățile școlare și în învățare (o componetă motivațională).

O să le iau pe rând.

Strategii, metode și resurse

Voi începe cu nevoia de a-i echipa pe elevi cu strategii de învățare eficiente, pentru că am auzit mai rar vorbindu-se despre acest capăt al relației, decât despre strategiile de predare sau despre manuale. Cred că mare parte din sentimentul elevilor că sunt copleșiți de volumul de muncă vine din faptul că nu au deprinderi de învățare autonomă și nu folosesc strategii de învățare cognitive (de ex, subliniere, sumarizare, realizarea de schițe) și metacognitive (planificare, monitoruzare)  care să le permită să prelucreze în profunzime materialul și să facă legături între informații. Mulți învață excesiv pentru că nu știu când să se oprească, nu își dau seama dacă și-au atins scopul sau nu. Aceste strategii sunt la modul ideal incluse și în procesul de predare, dar se poate pune accent pe ele în cadrul orelor de Dezvoltare personală.

De exemplu, i-am mai contrazis din când în când pe cei care spun că  pentru bacalaureat e de învățat „prea mult” și în mod inutil, gândindu-mă la faptul că puțini elevi învață corect, planificat, pentru examenele importante. La Psihologie, de exemplu, sunt 16 teme. Să spunem că ai nevoie de 8 ore pentru fiecare temă (dar cred că cei mai mulți elevi se descurcă cu mult mai puțin); poți învăța câte 2-3 ore pe zi, 16 zile în vacanța de vară între clasa a XI-a și a XII-a, făcând schițe și subliniind ideile principale, mai repeți odată înainte de simulare și încă odată înainte de bacalaureat. La istorie erau la un moment dat 12 teme care pot fi abordate în același fel. Sunt și variante care să nu implice vacanțele, nici exemplele nu au un caracter general valabil, dar cred că ilustrează destul de clar ideea că pentru bacalaureat trebuie să înveți un conținut finit, care poate fi planificat într-un interval finit de timp. Dacă lucrezi eficient, nu e nici necesar nici sănătos să dedici ultimul an sau chiar ultimii doi ani de liceu exclusiv acestui examen.

Ca idee generală, sunt pentru munca deșteaptă, nu pentru munca grea. Cred că numătul total de ore petrecute cu învățatul la liceu, inclusiv temele de casă, meditații, etc., nu ar trebui să depășească 35-40 de ore, la care să se adauge și un anumit număr de ore de pregătire planificate de elev în timpul vacanțelor mari pentru examene. Dacă atât profesorul, cât și elevul, au implicare și strategii, se poate învăța mai mult într-o oră și într-un fel care să facă cunoștințele mai ușor de utilizat. 

În aceeași ordine de idei, pentru a combate analfabetismul funcțional, cred că e important ca decongestionarea materiei să se facă în sensul creșterii interacțiunii elevilor cu materialul de învățat, a posibilității de a opera cu strategii de învățare asupra lui. Ca exemplu, pentru că s-a discutat mult despre predarea istoriei în ultima vreme, am răsfoit un manual de clasa a X-a. Impresia mea e că s-au făcut deja multe eforturi pentru a face manualele mai accesibile, dar că într-adevăr se găsește acolo mai multă informație decât vor reuși elevii să asimileze. Cum, cel puțin la istorie, probabil că trebuie să rămână și informații „inutile” pentru context, mai problematic mi se pare faptul că nu apar indicii legate de datele care sunt mai importante, cele care trebuie selectate și reținute din textele acestea dense. Aici probabil va interveni profesorul și va face o sinteză cu informațiile cheie, așa cum am văzut de mai multe ori că procedează colegii de Istorie. De multe ori însă, elevii rămân la această prezentare schematică fără să înțeleagă cum s-a făcut sumarizarea din manual; în plus, dacă se alocă mult timp pentru transcrierea schemei, profesorul nu va mai apuca să explice legăturile între evenimente și e probabil ca elevii să rămână cu sarcina de a învăța pe de rost o schemă pe care mulți nu o înțeleg prea bine. Aș vedea aici o schimbare în sensul de a reveni la niște lecții ceva mai lungi în manual (cu scris mare și ilustrații frumoase, bineînțeles) dar care să aibă o structură narativă antrenantă și să permită extragerea ideilor principale și înțelegerea unor conexiuni între evenimente. Lecția poate fi însoțită de o serie de întrebări care să ghideze lectura și să puncteze ideile care trebuie extrase din text  pentru examen. De exemplu, textul poate cuprinde trei evenimente X, Y, Z, dar pentru examen să fie nevoie să înveți numai data evenimentului Z, iar X si Y să fie necesare pentru înțelegerea contextului.

Sigur, acestea sunt doar sugestii la cald, metodiștii  și specialiștii în psihologie școlară pot găsi alte abordări, dar ideea pe care vreau să o subliniez e că atât manualele, cât și metodele noi de predare ar trebui dezvoltate plecând în primul rând de la modul în care vedem pe elevi interacționând activ cu informația.

Implicare, încredere și entuziasm

Pentru a învăța și pentru a folosi strategii de predare- învățare active e nevoie de o anumită disponibilitate, de deschidere și de implicare în procesul de învățare și în alte activități în cadrul școlii. Implicarea elevului (eng. student engagement) înseamnă, printre altele, interesul față de școală, sentimentul de apartenență, disponibilitatea de a se conforma regulilor școlii. Implicarea cognitivă, în mod particular, ține de dorința elevilor de a participa activ la învățare, de a depune efort intelectual pentru a însuși conținuturi complexe și pentru a dezvolta abilități. Implicarea profesorului (eng. teacher engagement) se referă, printre altele, la energia și entuziasmul cu care abordează profesorul interacțiunea cu elevii, disponibilitatea de a investi în dezvoltarea profesională, adaptarea metodelor la nevoile individuale ale elevilor, prezența și interesul față de aceștia. Cred că problema analfabetismului funcțional s-a adâncit pe fondul unei dez-angajări tot mai mari, a scăderii generale a nivelului de entuziasm și de implicare în activitatea de învățare, atât din partea elevilor, cât și din partea profesorilor.

O să mărturisesc că am privit problema aceasta a demotivării față de învățare prima dată prin ochii profesorului. În urmă cu aproape douăzeci de ani, în primii mei ani de învățământ, lucram ca profesor consilier și aveam în normă câteva ore de socio-umane. Când am început să predau, am fost destul de surprinsă de cât de provocator mi se părea să îi implic pe elevi în activități, mai ales pe elevii de la real și de la tehnologic. Dacă nu aș fi avut activitatea de consilier, unde lucram individual, și clase de uman, unde să simt o anumită receptivitate și să descopăr cât de mult îmi place să predau, probabil că aș fi plecat din învățământ după primii ani. Am avut de mai multe ori impresia că mă izbesc de un zid, de un refuz total și apriori de a face orice, de un mare „Nu” la încercările mele de a-i antrena pe elevi într-un proces de gândire. Au fost ore în care scrisul a jumătate de pagină în caiet și rezolvarea a unul- două exerciții de pe o fișă a fost cel mai bun lucru pe care l-am putut realiza. Au fost și zile mai bune.

Am început în paralel să fac și meditații (nu cu elevi de-ai mei, că aveam tot mai des ore la profilul tehnologic), iar acolo am început să simt din nou entuziasmul de a preda și de a facilita învățarea. Am auzit de multe ori în ultima vreme vorbindu-se despre cum profesorii nu mai predau la clasă pentru ca să-i atragă pe elevi la meditații. Probabil că e adevărat și asta în anumite cazuri. Dar sunt sigură că există și situații în care meditațiile sunt unul dintre puținele contexte în care profesorul și elevul mai reușesc să revină pe aceeași lungime de undă. Sistemul e contraproductiv, dar trebuie să vorbim deschis și despre asta. Îmi amintesc cum simțeam că mi se strânge inima când mă uitam în niște ochi curioși și limpezi care îmi spuneau: „De la dumneavoastră înțeleg! Noi la școală nu am făcut nimic.” Sigur, validarea e bună, mă bucuram, dar mă gândeam cu tristețe și cu oareșce vinovăție la ce o fi însemnând „nimicul” acela, dacă o fi mers colega/colegul chiar așa, cu mâinile în buzunar la oră. Mă îndoiesc, eu bănuiesc că a mers cu niște fișe și cel puțin cu o intenție de a comunica ceva. Mi-am dat seama însă cum ne văd și ei, câtă lipsă de elan și de interes le inspirăm, cum ne retragem încet în noi și ne osificăm. Scria cineva într-un comentariu despre o clasă unde atât profesorul cât și elevii stau toată ora pe telefon. Sunt sigură că e un caz rar, dar mi se pare o hiperbolă a renunțării. Nici nu mai contează cine a scos primul telefonul.

Nu îmi propun să discut acum pe larg cauzele care au dus la scăderea implicării elevilor și a profesorilor în învățare. E clar să se impune și o adaptare a conținuturilor și a  metodelor vechi la specificul generațiilor actuale. Mi se pare că unii profesori nu știu cum să își asume o poziție de autoritate față de tinerii din noile generații. Cu siguranță sunt metode mai bune care pot stimula implicarea elevilor, iar profesorii pot lucra ca să le învețe și ca să-și recapete elanul. Mai sunt de rupt și unele cercuri vicioase care îi îndepărtează de școală pe elevii receptivi și entuziaști. Citeam, de exemplu, despre nemulțumirile unor elevi buni cu privire la faptul că profesorii de Limba română continuă dicteze și să le ceară elevilor să învețe comentarii. Și legat de subiectul acesta m-am mai ciondănit cu amicii, pentru că eu nu am învățat niciodată comentarii și nici nu cred că majoritatea profesorilor îi obligă pe elevii capabili să se exprime cât de cât coerent să învețe de pe rost. Pe de altă parte, impresia mea e că mulți profesori încearcă să se adapteze la nivelul general redus de implicare a elevilor și caută să le ofere soluții simple, deja pe jumătate mestecate, care să îi ajute să facă față la examene. În felul acesta, sunt „salvați” pe moment elevii care au competențe mai reduse, deși se realizează numai o învățare mecanică. În același timp, elevii pasionați, care și-ar dori să poarte un dialog de substanță la clasă, care au idei personale de transmis, se pot simți ignorați și demoralizați.

Implicarea profesorilor depinde de măsura în care aceștia simt că activitatea lor e valorizată la nivel social și apreciază că ceea ce fac e semnificativ și valoros. Eu una am simțit în ultima vreme o atitudine tot mai ostilă și mai disprețuitoare față de școală.  M-am necăjit acum douăzeci de ani când mă trăgeau de mânecă părinții că dau note sub opt, încurajându-i să fie și mai indiferenți. Îmi displac pozițiile unor prieteni care cred că nimic nu e bun, că școala oferă numai lucruri inutile și că trebuie ras tot și pus la pâmânt. Simt că există o opoziție mai generală decât în sala de clasă, un „Nu!” și un „E inutil!” care demoralizează teribil, subminează implicarea și face ca totul să fie mai greu. De multe ori se ajunge din neînțelegere la inutile conflicte și hârjoneli între profesori și părinți, când știu cât de greu le e tuturor să înfrunte rușinea de a eșua în roluri atât de importante. Dar poate că discuțiile efervescente din ultimele săptămâni ne-au adus aminte multora cât de mult ne pasă de școală. Poate că de acum vom vedea mai mulți părinți care își duc copiii la muzee de istorie sau unchi care îi întreabă pe nepoți ce-au mai învățat la limba latină.

E mare nevoie și ca tinerii să simtă că școala răspunde intereselor lor. Noi avem anumite credințe legate de ceea ce e mai bine pentru ei, bazându-ne pe experiența noastră, pe eforturile care ne-au crescut pe noi și pe care le considerăm indispensabile; ei, pe de altă parte, sunt mai aproape de viitorul lor și de cei alături de care îl vor construi. Învățarea de substanță presupune o participare asumată și voluntară. Din acest motiv, cred că descentralizarea care se încearcă prin reformele actuale poate contribui la creșterea implicării elevilor, părinților și a profesorilor (deși în condițiile unor disfuncții mari în sistem vor fi și efecte nedorite și aș fi preferat să se combine cu un accent pus pe cultura generală). Mă gândesc că profesorii care apreciază că atât ei cât și elevii lor au implicarea și strategiile potrivite, pot vedea mai ușor oportunitățile pe care le aduc aceste schimbări. Cei care simt că s-au luptat prea mult cu „e inutil”, poate că sunt mai descurajați. Le doresc tuturor să își recapete încrederea în faptul că au ceva valoros de oferit și să îi molipsească pe elevi cu entuziasm!  

Bibliografie 

Appleton, J. J., Christenson, S. L., & Furlong, M. J. (2008). Student engagement with school: Critical conceptual and methodological issues of the construct. Psychology in the Schools, 45(5), 369-386.

Cinches, M. F. C., Russell, R. L. V., Chavez, J. C., & Ortiz, R. O. (2017). Student engagement: Defining teacher effectiveness and teacher engagement. Journal of Institutional Research South East Asia, 15(1).

Mih, V. (2004). Înţelegerea textelor. Strategii şi mecanisme cognitive. Aplicaţii în domeniul educaţional. Ed. ASCR, Cluj-Npoca.

Articole din această categorie