Pagină web realizată în program pentru crearea site-uri, WebWave.

Foto: Muzeul Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului

Context: Articolul cuprinde mai multe gânduri apărute în contextul discuțiilor cu privire la noile planuri cadru pentru liceu, puse în dezbatere publică de către guvern. Schimbările propuse merg în direcția descentralizării, a aerisirii programei de studiu și a specializării în ultimii ani de liceu și aoar pe fondul unei situații politice deja tensionate. Detalii: 

Cum pot schimba planurile-cadru, ”cartoful fierbinte” al Educației, școala românească. Expert: ”Are relevanță istorică momentul în care ne aflăm”

Am citit în ultimele zile comentarii și păreri în legătură cu planurile cadru pentru liceu puse în dezbatere de ministerul educației, și mi se pare tulburător modul tensionat în care se desfășoară discuția, cu foarte multă neînțelegere. Cred că unul dintre motivele pentru care s-a ajuns la atâtea confuzii și distorsiuni e că nu a existat o dezbatere bazată pe principii înainte să înceapă munca la aceste planuri sau pe parcurs. Sunt cel puțin patru axe de-a lungul cărora se caută un echilibru: centralizare vs descentralizare, conținuturi consistente vs decongestionarea programei, specializare în ultimii ani de liceu vs cultură generală, naționalism vs universalism (sau, hai să spunem ponderea și forma acordată cultivării identității naționale). Dacă au existat dezbateri pe aceste teme, nu le-am prins; ne-am fragmentat în bule și în bisericuțe în care informația ajunge tot mai filtrat și mai distorsionat.

Faptul că tocmai acum, în contextul acesta politic tensionat, se pun în discuție teme foarte încărcate emoțional și relevante pentru multă lume, ar putea să conducă la o falsă polarizare. Cred că primul lucru pe care îl putem face e să privim problema mai analitic, să ne clarificăm principiile și pozițiile pe diferite axe și să aducem argumente pentru ele. Dacă mă întrebi pe mine, de exemplu, eu acum aș susține în primul rând o decongestionare a programei, chiar cu reducerea numărului total de ore (pentru că oricum nu este receptat conținutul existent acum). Susțin posibilitatea ca elevii să aleagă suplimentarea numărului de ore la anumite materii sau dintre materiile cu un conținut mai aplicativ/specializat; tot citind diferite păreri, văd tot mai mult rolul unor opționale cu o orientare mai practică. Nu prea văd în schimb urgența specializării în clasa a XI-a. Cred că ar fi mai bine ca liceul să se focalizeze pe cultura generală și că anumite materii fundamentale (de ex, Logica, Filosofia) trebuie să fie obligatorii pentru toată lumea, obligatorii la nivel de legat de scaune. :) Cred că e importantă și Latina la uman și că e bine să existe manuale de Istoria românilor sau Geografia României. E doar un exemplu, pentru a înțelege că nu există doar „pro și contra”, „totul sau nimic”; oricum, încă mai citesc și mă mai gândesc.

Tensiunea e amplificată și de faptul că, pe fondul dezangajării imense față de activitatea vechilor guverne și a lipsei de transparență și de comunicare, mulți am pierdut informații importante (de ex, legat de anumite aspecte introduse în lege). Apar acum surpriza și falsa impresie că s-au întâmplat toate peste noapte. Ce mi se pare aici necinstit e cum  distorsionează informațiile unii jurnaliști și oameni politici și ce ușor generează suspiciune și ostilitate față de ținta pe care o iau în vizor. Un fost apreciat jurnalist, e indignat și el de partea cu Istoria Holocaustului. Dar, nu era oare responsabilitatea lui să își informeze publicul în legătură cu asta încă din 2021, când a fost promulgată legea, află și el acum cu prostimea despre schimbările care au avut loc deja și despre ceea ce se preconiza de multă vreme? Breaking news-ul a fost demult! Mai are lumea încredere în oamenii aceștia politici care au descoperit și ei abia la sfârșitul lui ianuarie planurile cadru?. Manipularea asta e atât de cruntă încât la un moment dat ai impresia că unii ajung să eșueze în folosirea unor abilități simple, cum ar fi stabilirea succesiunii temporale, a ordinii în care se întâmplă niște evenimente.

Oricum, nu cred că cea mai mare problemă e că ne „polarizăm” în opinii, cât mai ales că efectiv a ajuns să ne fie greu să credem că alți oameni pot avea aceleași intenții bune cu noi, dar opinii diferite. De aici și tendința aceasta de ostilitate extremă. Nu e vorba că ne-am împărțit în două tabere- cei care cred că latina e utilă și cei care cred că nu e, și ne certăm între noi. Problema e când cei care consideră latina utilă cred că toți ceilalți urmăresc numai să distrugă fără milă toată cultura, iar cei care consideră latina inutilă cred că profesorii vor numai să îi chinuie în mod sadic pe copii, fără să le pese că le distrug sănătatea mintală, doar ca să își păstreze catedrele întregi. Poate sunt și eu prea naivă, dar nici nivelul acesta de suspiciozitate nu e de bun augur.

Plec de la prezumția că cei mai mulți oameni care se arată interesați de discuțiile actuale sunt sincer preocupați de educație; există și câțiva oportuniști siniștri care profită de ocazie ca să ambaleze spiritele inutil, dar cred că sunt minoritari, deși influenți. Reflectez însă la motivația pedagogică reală, plecată dintr-un rol direct, de părinte sau de profesor, sau dintr-o simplă înclinație naturală; la acea încredere care ne însuflețește pe unii că am avea ceva de spus, de învățat pe alții mai tineri. Mi se pare că patima asta poate fi imaginată ca un simbol yin- yang, care cuprinde o motivație mai egoistă, îndreptată spre noi, dar cu un strop de altruism în ea, și o motivație mai altruistă, orientată spre tineri, dar conținând și ea un strop de egoism. Partea egoistă e dată de nevoia de a ne transmite mai departe pe noi, cu povestea și cu lecțiile noastre de viață. Să nu se piardă ceva bun, care ne-a crescut, să nu mai prospere ceva ne- bun, care ne-a amăgit și ne-a limitat. Partea altruistă e dorința de a-i vedea pe tineri puternici și liberi. Să aibă tot ce le trebuie ca să ia în stăpânire cu mintea lor lumea, să îi găsescă un rost și un scop, să nu cadă pradă tentațiilor și iluziilor de tot felul. Cele două nu pot fi separate, asta e, venim fiecare cu câte o poveste; de multe ori de povestea asta depinde doar felul în care vedem binele, nu și buna-credință.

Articole din această categorie