Pagină web realizată în program pentru crearea site-uri, WebWave.
O nouă zi în războiul cultural- „bărbați cu fustă”
O scurtă reacție la dezbaterea din spațiul public legată de faptul că un domn profesor din București a fost surprins pe stradă îmbrăcat în fustă de către o influenceriță vigilentă și admonestat pentru lungimea fustei și sandalele cam butucănoase.
(Poza am luat-o de pe net, e doar de fun, nu vreau să transmit prin ea nicio intenție războinică)
Plec de la ideea că valorile pe care cred că le iubesc cel mai mult pe lume sunt claritatea conceptuală și libertatea personală. În aceste condiții, unul dintre lucrurile care mă frustrează cel mai mult în dezbaterile ideologice și politice din bulă e confuzia dintre problematica genului în general (roluri de gen, expresie de gen) și problema drepturilor persoanelor LGBT. E o confuzie care s-a scurs, din păcate, și în științele sociale, chiar dacă acestea nu sunt contaminate total în privința subiectului. Asumarea unor roluri (și implicit a unei expresii) de gen e o temă care ne privește pe toți, în condițiile în care se produc anumite schimbări în societate și sunt puse la îndoială rolurile așa-zis tradiționale și nu are legătură exclusiv cu anumită orientare sexuală (minoritară) și nici cu situația particulară a disforiei de gen sau a transexualismului. Aș considera condițiile acestea particulare ca pe niște variații atipice ale unor interogații mai generale normale.
Așadar, atunci când vedem un bărbat îmbrăcat în fustă, mai ales dacă e profesor universitar din domeniul „humanities”, cred că e foarte posibil ca mesajul lui să nu aibă nicio legătură cu tematica LGBT. Exceptând situația în care persoana se identifică ca transgender (ceea ce nu cred că cazul aici), asumarea unei expresii aparținând celuilalt gen poate avea fie o conotație sexuală (ceea ce din nou tind să cred că nu principalul motiv), fie o simplă afirmare a refuzului de a asuma rolurile de gen corespunzătoare propriului sex biologic (la un nivel mai de substanță sau poate doar la un nivel mai superficial, de tachinare și de joc social). Acceptând expresia de gen aferentă sexului personal (ex. regulile legate de îmbrăcăminte) transmitem în primul rând faptul că suntem disponibili să ne asumăm și rolurile de gen corespunzătoare (ex. regulile legate de implicarea în treburile casnice sau în educația copiilor etc); bineînțeles transmitem și anumite semnale/valori/preferințe legate de comportamentul reproductiv și informații legate de tipul de partener care am putea fi, încercând să ne prezentăm cât mai atractiv. Respingând expresia de gen corespunzătoare sexului transmitem ideea că „nu partikipăm” la jocul cultural cu roluri prestabilite pe care l-am găsit în societate și că am vrea să jucăm după alte reguli. Nu îl cunosc pe domnul de la care a plecat discuția, ipoteza mea e că dumnealui vrea să se joace un pic cu percepția socială, să provoace, să interogheze expresia de gen, poate și pe fondul unor curiozități sau preferințe personale și mi-a făcut impresia că reușea să facă asta într-un mod destul de discret, dacă nu era jurnalista la datorie.
Dar oricum, e prea puțin important cazul în sine, e mai importantă tema generală; după mine, marea eroare e că am ajuns să legăm automat o astfel de provocare de drepturile LGBT sau de teoriile genului. Nu am cunoștințele necesare pentru a înțelege cum s-a dezvoltat această confuzie- între dilemele legate de rolurile de gen/expresia de gen, teoriile genului și LGBT dar cred că ea poate avea cel puțin două consecințe negative:
1. Transformă persoanele LGBT într-un fel de țap ispășitor pentru interogațiile referitoare la rolurile și la expresia de gen, care apar în societate. Nu rareori am văzut în comentariile prietenilor mai conservatori ideea că „mișcarea LGBT” este cea care destabilizează societatea și mai ales familia tradițională, ca și cum, „uite domne' ce suntem siliți să facem, să ne întoarcem toată societatea pe dos ca să le dăm lor drepturi”. Cred că e o concepție greșită și periculoasă, dar nu lipsită de oareșce fundament, în condițiile în care de multe ori ai impresia că membrii mișcării mai progresiste folosesc problemele persoanelor LGBT ca pe un scut, împingându-i efectiv pe aceștia în prima linie a luptei pentru schimbare socială. „Nu pentru noi, uite pentru ei luptăm.” Oare mulțimile acelea de oameni heterosexuali care participă la marșurile LGBT sunt motivați exclusiv de motive altruiste și sunt chiar deschiși să înțeleagă experiențele persoanelor LGBT sau sunt preocupați de o schimbare socială mai largă care să le folosească LOR în primul rând sau cel puțin unor dorințe pe care simt că le au? Aș tinde să îi acuz pe mulți dintre ei de ipocrizie, dar eu nu „acuz” pe nimeni de ipocrizie, eu cred că ipocrizia e o manifestare inevitabilă a naturii umane. Cred în același timp că e bine să înțelegem ce vrem și să ne asumăm luptele pe care le ducem.
2. Orientează tinerii într-o direcție greșită atunci când își pun în mod firesc întrebarea „Cine sunt eu?”. Nu vreau să deschid decât foarte timid o temă care merită o reflecție mai amplă. Fără a vrea să supăr pe nimeni, tind să cred că teoriile genului sunt o abordare pseudoștiințifică care leagă în mod artificial tema generală a identității de gen (cu rolurile și expresia de gen) de litera T din LGBT, ceea ce duce la confuzie conceptuală la ambele capete ale punții și amplifică atât suferința persoanelor trans cât și pe cea a tinerilor care se întreabă doar în mod firesc „cine sunt”. Mulți dintre aceștia din urmă nu sunt „transgender”, sunt doar atipici, creativi, rebeli, exploratori, complecși, curioși, jucăuși, confuzi, asertivi și multe alte adjective care îi descriu pe cei care au tendința de a provoca rolurile tradiționale. Unii pot fi tentați să îmbrace din când în când o fustă și cred că nu îmi prea merg la suflet nici interpretările prea conservatoare, nici cele prea progresiste pe acest subiect.
Eu sunt umanistă non-religioasă de centru, cu tendințe progresiste, dar am fost o parte din viață creștină și chiar o persoană destul de religioasă. Bula mea e mai degrabă progresistă, de asta mă și cert mai des cu oameni din această categorie. Legat de subiectul rolurilor de gen, cred că înțeleg perspectiva conservatoare, pentru că în această direcție au fost și valorile mele pentru multă vreme. Găsesc în continuare o anumită frumusețe în feminitatea și în masculinitatea „clasice” și empatizez într-o oarecare măsură cu atașamentul față de ele. (Parcă nici eu nu aș vrea ca toți bărbații să poarte de mâine fustă, dar binecuvântat să fie că oamenii nu sunt obligați să se conformeze la preferințele mele estetico- erotice:)) ). Cu atât mai mult simt că aș vrea să le spun amicilor mai conservatori că în locul unei minorități de „barbari” care ar vrea să dea aceste statui jos de pe soclu, văd mai mai degrabă o mulțime de procese care acționează lent și inconștient, la un nivel prea amplu ca să le putem surprinde la nivel simțului comun, care pun sub semnul întrebării categoriile cu care am operat anterior.
O controversă (aproape) la fel de desuetă ca cea dintre „nature” și „nurture” este lupta dintre teoria evoluționistă și teoriile constructiviste cu privire la dezvoltarea unor concepte psihosociale cum ar fi rolurile/diferențele de gen. Perspectiva constructivismului social a fost absorbită mai ales în teoriile progresiste, în timp ce abordarea evoluționistă este asimilată într-o formă schimonosită în abordările conservatoare. În realitate însă cele două perspective nu sunt în război, ci se completează, iar separarea și absorbția lor ideologică și politică alimentează doar teorii pseudoștiințifice care stimulează conflicte inutile și ne îndepărtează de adevăr. Citeam recent, de exemplu, despre un studiu legat de diferențele dintre bărbați și femei în ceea ce privește trăsăturile de personalitate (l-am citit pe pagina de X a lui William Costello, o să revin cu detalii științifice mai elaborate). Cercetătorii au măsurat 18 trăsături de personalitate pe un eșantion foarte mare de bărbați și de femei. Rezultatele trebuie replicate pentru a avea consistență, dar sunt interesante și pertinente: se pare că între femei și bărbați au fost observate diferențe semnificative statistic pentru toate trăsăturile de personalitate, dar pentru majoritatea mărimea efectului era una mică, excepție făcând o singură trăsătură: interesul pentru sexul ocazional (mai mare, cum era de așteptat, la bărbați). Colosal! Cum pot fi interpretate aceste rezultate? Eu cred că putem pune un punct în plus la perspectiva evoluționistă- între bărbați și femei s-ar putea să existe niște diferențe REALE, vizibile pentru trăsături multiple, posibil generate de mecanisme evoluționiste; în plus, așa cum ar prezice perspectiva evoluționistă, cele mai relevante diferențe dintre sexe par să fie cele legate de comportamentul reproductiv, nu cele legate de trăsăturile care se bazează pe emoții mai complexe. Pe de altă parte, o perspectivă constructivistă ar spune că aceste diferențe se datoarează socializării diferențiate a băieților și a fetelor și în plus, ar sublinia că diferențele nu sunt RELEVANTE din punct de vedere practic, pentru că mărimile efectului sunt mici- cu alte cuvinte, nu am avea diferențe care să justifice comportamente discriminatorii, politici diferite sau promovarea unor roluri diferențiate de gen, în special în contextul muncă- familie. Oricum, ambele perspective susțin o anumită flexibilitate a conceptelor de gen, posibilitate de evoluție în timp a acestora, de schimbare, doar că într-un ritm diferit.
E posibil ca modul în care înțelegem masculinitatea și feminitatea să se modifice oricum, pe măsură ce contează tot mai mult anumite caracteristici pentru care nu mai există diferențe relevante fundamentate evoluționist (ca de exemplu, inteligența generală), dar în sfera reproductivă- îngrijirea copiilor să ajute în continuare o anumită diferențiere a rolurilor asumate- iar aceasta să fie o sursă de tensiuni. Sau nu. Am scris deja mai mult decât îmi propusesem pentru o scurtă reacție la un tămbălău din bulă și nici nu am apucat să menționez unele teme care mi-au trecut prin minte în timp ce scriam. Altă dată. :)
Articole din această categorie
