Pagină web realizată în program pentru crearea site-uri, WebWave.
21 februarie 2025
Democrație, suveranism original și alte păreri despre mersul lumii
Foto: imagine preluată din presă, protest pentru reluarea turului doi a alegerilor din noiembrie 2024
Context:
Mda, găsesc și eu cam demoralizatoare declarațiile lui Trump &co referitoarea la Europa, în special la Ucraina și la România, mai ales că vin și pe fondul unor acțiuni interne destul de îngrijorătoare.
Legat de Ucraina, trebuie să recunosc că, din păcate, spre deosebire de mulți dintre prietenii mei, eu nu mi-am păstrat o încredere prea mare că teritoriile pierdute pot fi recuperate în viitorul apropiat. Cred că am sperat că SUA, alături de Europa, vor ajuta Ucraina să plece dintr-o poziție cât mai bună posibil pentru negocieri, ca să încheie un armistițiu cât mai avantajos. Mai ales, am crezut că SUA vor râmâne, cel puțin în aparență, un reper moral. Puteți râde, dar aici parcă am primit o palmă zdravănă peste tâmplă și am avut nevoie de câteva zile ca să mă obișnuiesc cu disonanța. Modul în care Trump îl tratează pe Zelensky, și odată cu el poporul ucrainean, e nu doar imoral, e de-a dreptul grotesc, iar minciuna și distorsiunea realității pe care le implică, pe principiul „albul e negru, negrul e alb” sunt un precedent periculos pentru orice idee de pace a lumii pe viitor. Astfel de condiții nu pot fi acceptate în această formă, iar asta face, cel puțin pentru moment, situația lipsită de o ieșire clară.
Văzându-i pe americani cum le pun ucrainienilor în față să semneze o foaie cu „cinci sute de miliarde la noi, teritoriile la ăilalți” și ultimatumul unor alegeri imposibile în timp de război, având în cap imaginea asta cu două hiene care sfârtecă un stârv, plus șușotelile pe jumătate triumfătoare, pe jumătate înspăimântate ale neamurilor care „mi-au spus ele” de trei ani că sunt și americanii de vină pentru război și că sunt înțeleși cu rușii, parcă începe să se umfle și în mine mămăliga suveranistă. Păcat că nu mai am unde să mă înscriu, suveraniștii noștri sunt ocupați să protejeze dronele lui Putin și să îi lingă pantofii lui Trump, cu fapta sau cu vorba, fiecare după puterile lui intelectuale. Unul mai isteț și mai tare în clanță dintre ei explică pe mai multe pagini în română și în engleză ceva despre realinierea strategică a secolului XXI, China și Trump care vrea să readucă America la puterea economică din anii 80; priorități, adică. Păi, ca să spun drept, mie mi se pare legitim, dar dacă spui că nu (mai) suntem o prioritate pentru americani, ce mai cauți tu, frate, să te guduri pe acolo și îi dai tagg lui Vance et al. în postare sperând că te vor vedea și te vor mângâia pe creștet? Hai să vedem ce facem aici, cu Europa noastră.
Oricum, nu mă surprinde o astfel de atitudine. Mi-a fost destul de clar încă din toamnă că acest curent așa zis suveranist s-a găsit cel puțin de la „plandemie” încoace (cu ghilimele la mine) sub influența foarte puternică a propagandei maga. Spuneam și atunci că sunt mulți oameni care parcă trăiesc într-un fel de simulare a așa zisului „război cultural” american, în care sunt amplificate excesiv anumite teme cu o semnificație mult mai mică în contextul nostru; „suveraniști” care se zbat pentru idealuri și frici de import. Nu știu care sunt conexiunile, cum s-a suprapus peste propaganda rusească, dacă într-un mod planificat sau întâmplător. Citesc acum articole despre cum maga însăși ar fi un fel de creație rusească. Mă depășește pe moment, aia e.
Ce să zic, am încă speranța că democrația se poate salva în UE. Aș vrea ca alegerile de la noi să fie câștigate de un președinte care vede România în primul rând ca pe o națiune puternică, într-o Europă puternică și unită. Nu m-ar deranja ca viziunea asta să aibă și niște accente mai „suveraniste”, dacă asta ar însemna încredere că avem și noi ceva de spus și urmărirea perseverentă a interesului național, nu panarama pe care o fac așa-zișii suveraniști actuali. Nu am niște păreri clare, deocamdată, nici despre calea pe care trebuie să o urmeze Europa pe termen mediu și lung, cât de verde sau uscată mai poate să fie, cât de intens ar trebui să se militarizeze. Mă gândesc că pe termen scurt prioritatea e păstrarea democrațiilor naționale. Politic, aș vrea să văd atât dreapta cât și stânga orientate mai pragmatic și curățate de anumite elemente idelogice iraționale și, mai ales, un centru mai puternic. Aș vrea să văd niște dezbateri reale de idei, nu numai slogane și povești.
Americii nu îi duc eu grija, cred ca va ieși cu bine din era Trump. E trist că par să ajungă să conducă lumea tot oamenii cu scoruri crescute la așa- zisa triadă întunecată (narcisism, machiavelism, psihopatie), dar nu surprinzător. Avantajul unor democrații cu instituții puternice, cum sunt SUA, e că nu ar trebui să le permită să nici unor astfel de conducători să facă foarte mult rău, pentru că există anumite frâne și mecanisme de control.
Sunt, din păcate, și câteva motive de pesimism. Social media amplifică o polarizare și tot felul de fenomene de grup care îi vulnerabilizează pe oameni la ideologie și la urmarea aproape fără discernămât a unor lideri. De multe ori vezi că atunci când apare un subiect controversat, oamenii sunt motivați prima dată să își exprime afilierea la un grup de referință, la o ideologie, decât să caute informații pentru a-și clarifica opiniile. Copiem și distribuim slogane, adăugând, ca o notă personală, ceva mai multă indignare și ură.
Acum e vorba despre maga, dar și la polul opus al spectrului politic întâlnești idei destul de dubioase, rupte de realitate și de-a dreptul periculoase. Din păcate, și sub democrați s-a văzut o anumită slăbiciune a instituțiilor în fața ideologiei. Nu, nu vreau să cad în capcana de a considera că „maga” e o contra-reacție firească la „woke”. De fapt, cred că ambele extreme sunt un fel de mecanisme proaste de coping (de gestionare, de a face față) cu schimbările extraordinare prin care am trecut în ultimul secol, la nivel economic, tehnologic, social și chiar cognitiv. Fiecare are cel puțin o fărâmă de dreptate atunci când critică ideologia opusă. Majoritatea oamenilor ar fi în mod natural moderați și cu discernîmânt, doar că sunt expuși tot mai mult la discursuri lipsite de nuanțe și sunt asimilați în viziuni panicarde și unidimensionale.
Toate aceste fenomene pot crea un sentiment puternic de îndeptățire (entitlement), de încredere în faptul că te afli în condiții extraordinare, de război, în care sunt acceptabile măsuri ieșite din comun, inclusiv încălcarea unor principii democratice. Dacă mai combini și inteligența superioară cu derdelușul ideologic și cu o lipsă cronică de considerație pentru drepturile și nevoile oamenilor, ajungi la un nivel de îndreptățire de pui mâna pe drujbă, la propriu. Cam acesta este fundalul pe care mă tem că administrația Trump va primi susținere pentru destul de multe aiureli, iar democrația americană va ieși cam ciufulită, chiar dacă învingătoare din afacerea asta.
În același timp, sigur că teoretic e posibil ca o politică internațională a SUA care e mai puțin avantajoasă pentru noi, să fie bună pentru americani. Atâta timp cât respectă angajamentele asumate, dreptul internațional și principiile fundamentale de morală, au tot dreptul să facă ce e mai bine pentru ei. Ideea că orice relație trebuie să fie liber consimțită și reciproc avantajoasă stă la baza oricărei negocieri și cooperări între oameni și între state. Pentru asta, cred că ar trebui să avem o imagine mai realistă cu privire la ceea ce avem de oferit, pentru că avem de multe ori tendința să cădem în extreme. Este în favoarea noastră să rămânem aliați ai americanilor și cred că avem destule de oferit pentru a purta, alături de UE, niște negocieri demne și pragmatice, nu pentru fluturat steaguri.
Cam atât. Urmăresc cu toleranță la ambiguitate și curiozitate ce o mai fi să se întâmple.
Articole din această categorie
