Pagină web realizată în program pentru crearea site-uri, WebWave.

Ai ajuns, pe rând, la liceul dorit, la facultatea visurilor tale sau la locul de muncă ideal, dar de fiecare dată, după o scurtă perioadă de euforie, ai început treptat să îți dai seama că realitatea este una dezamăgitoare și mai ales că multe dintre lucrurile pe care le ai de făcut sunt teribil de plictisitoare. Dacă ești ca majoritatea studenților, de pildă, probabil că te simți cuprins de ceva mai puțin entuziasm academic în fața materiei de examen decât te așteptai. Iar dacă ești un elev care se pregătește pentru bacalaureat- nici nu îndrăznesc să mă gândesc. De ce ţi se întâmplă asta?

Una dintre cele mai bine construite şi mai cunoscute teorii psihologice cu privire la motivaţia umană a fost formulată de psihologii Richard Ryan şi Edward Deci, poartă numele de teoria autodeterminării şi explică factorii care ne pot stimula sau, dimpotrivă, ne pot împiedica să ne implicăm în diferite activităţi. Este o teorie mai largă, cu aplicație pentru o gamă foarte mare de activități umane, dar folosită foarte frecvent pentru a explica motivația pentru învățare. În cele ce urmează, mă voi focaliza specific asupra acestei motivații pentru studiu (ceea ce înseamnă că, probabil, articolul le va fi de folos mai ales elevilor și studenților), însă cele prezentate pot fi lecturate și având în minte activitățile de la locul de muncă, cele casnice, cele care au legătură cu relațiile noastre interpersonale, sau...oricare altele.

Potrivit acestui model, motivaţia noastră de a face un anumit lucru este foarte mult influenţată de ceea ce credem noi despre la cauzele sau motivele pentru care realizăm un anumit lucru. Mai exact, atunci când ne implicăm într-o activitate, în mintea noastră apare (conştient sau nu) întrebarea: „De ce fac eu oare asta?”, iar răspunsul la această întrebare poate schimba în mare măsură motivaţia noastră de a continua o anumită activitate sau nu. Teoria autodeterminării vorbeşte despre mai multe tipuri de răspunsuri posibile şi clasifică aceste tipuri de răspunsuri în cinci categorii.

De exemplu, să ne imaginăm că stai te-ai aşezat la masă şi ai deschis unul dintre manualele din care trebuie să înveţi pentru examen.

Mintea ta: De ce citeşti cartea aia?

Tot mintea ta: Păi...(iată câteva răspunsuri posibile):

Răspunsul din fiecare coloană reflectă un anumit tip de motivație pentru realizarea activității respective. Nu este important să reții toate denumirile, ci doar ideile principale. Mai întâi, răspunsul de pe ultima coloană, cea colorată cu galben reflectă situația de amotivație sau de lipsă a motivației pentru învățare; atunci când te raportezi la o sarcină de învățare în acest fel înseamnă că nu vezi, cel puțin pentru moment, importanța realizării sarcinii respective și, prin urmare, nu faci nimic pentru a o duce la bun sfârșit. Coloanele cu albastru cuprind răspunsuri care reflectă o anumită asumare din partea ta a motivației de a face sarcinile respective. Cu cât nuanța de albastru este mai intensă cu atât percepi mai puternic faptul că motivația respectivă vine din interiorul tău, că tu ești cel care dorește sau cel a decis să învețe. Răspunsurile noastre se află pe prima coloană, cea a motivației intrinseci atunci când realizăm activități care sunt plăcute prin ele însele, fără să fie nevoie ca ele să fie utile în vreun fel sau să ne aducă anumite recompense din partea celor din jur. De ce ne uităm la televizor, ieșim în oraș, stăm de vorbă cu prietenii, participăm la spectacole sau la competiții spectacole? Pur și simplu pentru că ne face plăcere. Dacă simți aceași bucurie față de activitățile mai intelectuale, cum ar fi lectura unei cărți, inclusiv din bibliografia pentru examen, este minunat, deoarece cu cât atribui implicarea ta în diferite activități plăcerii pe care o oferă activitatea respectivă, cu atât mai puternică va fi motivația ta de a repeta experiența. Celelalte două coloane, cu albastru mai deschis cuprind răspunsuri care reflectă faptul că pentru tine activitatea respectivă nu este neaparat plăcută în sine, dar în același timp, că TU ești cel care decide să o realizeze, deoarece conștientizezi că ea este congruentă cu valorile tale cele mai importante, că reflectă modul în care vrei tu să fii ca persoană, sau că te ajută să atingi unele scopuri foarte importante pentru TINE.

La extrema cealaltă coloana cu verde închis cuprinde răspunsuri care reflectă faptul că, din punctul tău de vedere activitatea respectivă de învățare este una impusă din exterior. Cu alte cuvinte, dacă răspunsul tău se găsește în această categorie, tu consideri că motivul pentru care înveți se găsește mai degrabă în exteriorul tău, în presiunile foarte mari pe care le pun cei apropiați asupra ta sau în consecințele foarte serioase ale examenului și nu în decizia ta interioară de a învăța. Coloana cu verde mai deschis se referă la o situație în care consideri că ești determinat să înveți mai degrabă de condiții exterioare, dar pe care, cel puțin în parte ai început să ți le asumi, să le pui în legătură cu unele scopuri care sunt importante pentru tine.

Care crezi că sunt efectele fiecărui tip de răspuns? Desigur, dacă te găsești în starea de amotivație, pe coloana galbenă, sunt șanse foarte mici să începi să înveți, pur și simplu pentru că pe moment nu vezi rostul acestui lucru- poate îți spui că examenul nu e important, că bibliografia sugerată nu e relevantă sau pur și simplu că e prea devreme să te apuci de treabă, să nu cumva să uiți tot până la examen. Dacă gândurile tale legate de învățare se găsesc pe coloanele albastre (unde se găsește așa-numita motivație autonomă), atunci sunt șanse foarte mari să te simți tot mai motivat și mai plin de entuziasm, pentru că, de fapt, tu îți spui ție cât de importantă este învățarea pentru tine și pentru scopurile tale. Dacă, însă, gândurile tale se aseamănă mai degrabă cu cele de pe coloanele verzi (unde se află motivația controlată), este foarte probabil să ai o reacție de respingere față de învățare, să refuzi să mai faci activitatea respectivă.

Nu e greu de ghicit de ce se întâmplă acest lucru, dar hai să o spunem folosind câteva concepte din psihologie. Potrivit teoriei autodeterminării, toți oamenii au trei nevoi fundamentale, înăscute, pe care caută în permanență să le pună în echilibru: nevoia de relaționare (adică nevoia de a interacționa cu ceilalți, de a coopera cu ei, de a se simți apreciați de către aceștia); nevoia de competență (adică nevoia de a simți că sunt capabili să realizeze anumite sarcini care sunt utile pentru realizarea scopurilor lor) și nevoia de autonomie (adică nevoia de a simți că ei sunt cei care decid cu privire la ceea ce fac sau la ceea ce refuză să facă). Atunci când activitățile de zi cu zi, cele legate de muncă sau de școală sunt văzute ca fiind congruente cu aceste nevoi, ne simțim motivați să ne implicăm în ele și să le realizăm, iar atunci când nu se întâmplă acest lucru, avem tendința să le respingem. Prin urmare, atunci când percepi că o activitate este „impusă” din afară, fie prin presiuni exercitate de cei apropiați, fie prin faptul că nu ai de ales, pentru că îți este condiționat de activitatea respectivă accesul la ceva dorit de către tine, devin foarte puternice gândurile de tipul celor care se găsesc pe coloana verde, adică cele specifice motivației exterioare. O astfel de situație, însă, este una care contrazice puternic nevoia ta de autonomie, adică nevoia de a simți că faci un lucru pentru că așa vrei tu sau pentru că așa este crezi TU că este bine pentru tine, ceea ce te va face să ai o reacție de respingere față de activitatea respectivă.

De ce nu îți place, așadar, să înveți pentru examen, chiar dacă ești la facultatea viselor tale? Pur și simplu, pentru că situația de examen în sine, mai ales atunci când miza este ridicată (adică este un examen important) îți activează în minte o mulțime de gânduri similare celor de pe coloana verde- mai exact începi să te gîndești că motivul pentru care înveți nu se găsește în interiorul tău, în decizia ta personală, ci se găsește în exterior, în presiunile profesorilor/ ale părinților sau cele legate de examenul însuși. Dar...tu ai ales această facultate, nu îți făcea cândva plăcere să realizezi aceleași activități care ți se cer acum la școală, să citești același tip de cărți pe care le ai de citit pentru examen- nu venea atunci motivația din interior? Ce s-a întâmplat cu aceasta? Nu visai oare în perioada bacalaureatului, când aveai de tocit comenentariile acelea plictisitoare, să ajungi să citești tocmai aceste cărți pe care acum nu poți să pui mâna?

Ba da, și din păcate, ne aflăm din nou într-o situație în care propria minte ne joacă niște feste neplăcute- nu din rea voință, ci din faptul că se simte uneori copleșită de nevoia de a face față acestei sarcini dificile, de a pune mereu în echilibru o mulțime de motivații contradictorii. Îți dorești să fii performant, să ai anumite competențe, să fii foarte bun în ceea ce faci, să colaborezi cu ceilalți și să fii apreciat de ei pentru performanțele tale, toate acestea făcând în același timp numai ceea ce îți place ție sau crezi tu că este important. Pare cam mult pentru desert...Adevărul este, însă, că noi avem toate aceste nevoi ce par uneori contradictorii, iar marea artă este aceea de a învăța să le punem în echilibru, să le ierarhizăm în așa fel încât să reușim să le satisfacem pe toate în cel mai mare grad posibil, în loc să ne blocăm și să ne autosabotăm. De altfel, cred cu tărie că cel mai mare rol al psihologiei aplicate este acela de a ne ajuta să învățăm cum să ne jucăm cu propria minte în așa fel încât să ajungem la o situație de tip câștig- câștig. Iar una dintre cele mai de succes rețete este aceea de a căuta micuța eroare de logică care pune în mișcare mecanismul de autosabotare.

În cazul particular al motivației (și mai specific al motivației pentru învățare), este vorba, de fapt despre o dublă eroare. În primul rând, identificăm în mod greșit cauza acțiunii noastre, în exterior. În al doilea rând, ne gândim că, de moment ce cauza este în exterior, nu mai rămâne loc și pentru motivația interioară; această ultimă eroare se găsește în sfera gândirii de tip „alb sau negru”. Cu alte cuvinte, din nevoia noastră, adesea utilă, de a pune lucrurile în categorii, vom avea tendința să considerăm că motivele pentru care realizăm o anumită sarcină sunt fie interioare, fie exterioare- adică se vor găsi fie pe coloanele albastre, fie pe cele verzi, dar nu pe ambele. Din aceste motive, atunci când avem indicii că există motive puternice pe coloana verde, vom avea tendința să le ignorăm pe cele de pe coloana albastră. Această mică eroare poate avea consecințe dramatice asupra motivației noastre interioare, mai ales în cazul unor activități care, de altfel, ne-ar face plăcere. De pildă, în cadrul unor experimente, cercetătorii au urmărit un grup de copiii care manifestau motivație intrinsecă pentru desen- le făcea plăcere, pur și simplu, să deseneze, fără să fie deloc împinși de la spate în acest sens. Atunci când au început, însă, să le ofere copiilor mici recompense pentru faptul că desenau, cercetătorii au observat că interesul copiilor pentru desen a început să scadă; cu timpul ei nu mai începeau să deseneze din plăcere, ci numai dacă primeau o recompensă. Astfel, copiii au „uitat” că lor, de fapt, le place să deseneze pentru că apariția recompenselor din exterior i-a făcut să creadă că ei desenează doar pentru a primi acele recompense.

Să recapitulăm puțin. Motivația ta de a face un anumit lucru (de exemplu, de a citi, de a învăța un anumit material) este influențată de modul în care percepi motivele sau cauzele pentru care realizezi activitatea respectivă- ca venind din interior (coloanele albastre) sau din exterior (coloanele verzi). Atunci când urmează să susții un examen din materialul pe care îl studiezi, primești o mulțime de indicii care accentuează foarte mult motivele de pe coloanele verzi- afli că examenul are consecințe serioase, părinții și profesorii te cicălesc și îți repetă cât de important e examenul, te simți amenințat de eșec și de pierderea aprecierii celor dragi sau de pierderea unor obiective importante. În acest moment, ai tendința de a face o eroare de logică și de a considera că, dacă te-ai apuca de învățat, aceste motive exterioare ar fi cele care te-ar determina să înveți, în vreme ce motivele interioare (cele de pe coloanele albastre) nu ar mai avea prea mare importanță- că doar, nu pot fi amândouă implicate! Cu cât ai simți această presiune exterioară ca fiind mai puternică, cu atât ai avea tendința să consideri că motivația ta interioară este mai scăzută, ceea ce te-ar face să îți simți amenințată autonomia personală. Cu alte cuvinte, ai putea avea tendința să crezi că, dacă te-ai apuca de învățat, te-ai lăsa cumva controlat, manipulat de cei din jur, de „sistem” sau cel puțin le-ai da lor satisfacția că te pot controla. Și atunci, să nu te „lași”, preferi să nu te apuci de treabă până când nu ești convins că vrei TU asta. Rezultatul nu este, însă, unul fericit, în acest caz, pentru că te blochezi și îți sabotezi scopurile pe termen lung.

Așa se întâmplă, de exemplu, în cazul examenelor finale, așa numitele examene „cu miză mare”, cum sunt testările naționale sau examenele de bacalaureat, care se asociază adesea cu un adevărat dezastru din punct de vedere motivațional: aproape nimeni nu învață cu interes și cu plăcere, deoarece miza exterioară a examenului este atât de ridicată, iar în mintea elevilor și a profesorilor devin atât de active motivele de pe coloanele verzi, încât, cele albastre se estompează aproape în totalitate. Cu alte cuvinte, consecințele unui eșec la examen sunt atât de mari și atât de des repetate, încât nici nu îți mai trece prin cap că materialele respective pot fi realmente utile pentru dezvoltarea ta intelectuală sau personală, unde să mai pui că ar putea fi plăcute la citit!

Desigur, o soluție ar putea fi aceea a reducerii presiunilor exterioare- nu-i așa că, ți-a trecut prin minte că, dacă părinții sau profesorii nu te-ar mai bate la cap și te-ar lăsa în pace, te-ai apuca tu singur de treabă? Aveai o mare parte de dreptate, dar adevărul e totuși la mijloc. Este adevărat că presiunile exterioare scad motivația interioară DACĂ aceasta există deja, cel puțin într-o formă incipientă, așa cum li s-a împlâmplat copiilor care au primit recompense pentru desen. Dar dacă tu te afli într-o stare de amotivație (pe coloana galbenă), atunci presiunile externe pot fi, totuși, de folos, pentru că există o șansă în plus să faci ceva, chiar dacă obligat, mai mare decât dacă ai fi lăsat în starea de amotivație. Ar fi, așadar, regretabil, să te deranjeze părinții, tocmai când tu conspectezi plin de elan, pentru a-ți aminti că TREBUIE să conspectezi- moartea pasiunii! dar dacă și tu pari că te uiți numai la poze...

Ce este, așadar de făcut? După cum spuneam, trebuie să învățăm să ne jucăm cu propria minte, pentru a ajunge la o situație de tip câștig- câștig. Prima mea recomandare este să te cunoști foarte bine pe tine și să îți stabilești ordinea personală de priorități și scopurile pe termen lung. Toate nevoile sunt importante și toate sunt ale TALE, din interior, toate trebuie să câștige: autonomie, competență, relaționare. Încearcă să îți răspunzi cât mai sincer - cât de importante sunt pentru tine- promovarea examenului, nota la examen, cât de mult crezi că te-ar ajuta să te dezvolți personal și profesional materialele asimilate? Cum te-ai simți când ți-ai prezenta foaia matricolă în fața unui angajator? Când în grupul tău de prieteni sau de profesioniști s-ar discuta unul dintre subiectele abordate la curs? În al doilea rând, pe baza acestor răspunsuri, stabilește-ți un obiectiv onest și realist. Pentru unele examene, o notă de trecere este suficientă, pentru altele merită să tragi pentru nota maximă. În al treilea rând, odată stabilit în mod autonom acest obiectiv, asumă-ți toate acțiunile pe care trebuie să le realizezi pentru îndeplinirea lui ca fiind ALE TALE, venite din interiorul tău, din deciziile tale și pune-le mereu în legătură cu motivele acelea pe care le găsești pe coloanele albastre ale tabelului.

A, să nu uităm că există, totuși, elevi/studenți care învață cu pasiune pentru examene- acest lucru se întâmplă deoarece ei leagă activitatea de învățare de unele obiective asumate, importante pentru ei; adesea, aceștia au fost mereu elevi interesați de activitățile de la școală și nu au avut nevoie de prea multe recompense sau pedepse din exterior- motiv pentru care nici la final nu îi bate lumea prea mult la cap.

În concluzie, mă adresez în mod special ție- elevului, care abia ai așteptat să scapi de gimnaziu ca să ajungi la liceul visurilor tale; studentului, care ai privit terminarea bacalaureatului ca pe o ieșire din închisoare, dincolo de porțile căreia sperai că vei putea ajunge, în sfârșit, să înveți ceea ce îți place; omului din câmpul muncii, care ai trecut prin sesiuni extenuante visând la ziua în care va începe viața adevărată, când vei putea în sfârșit să îți pui în practică, cu pasiune, cunoștințele. Vreau să îți spun că lucrurile acelea palpitante pe care abia așteptai să le înveți, pe care abia așteptai să le faci, sunt la fel fascinante, la fel de pline de sens ca întotdeauna și sunt chiar aici, la îndemâna ta, la școală/la muncă sau în afara ei. Poate ai uitat de asta, asemeni unor copii care au uitat că le place să deseneze. Dacă eticheta de „lucruri care trebuie făcute” te încurcă, ignor-o!

Articole din această categorie