Pagină web realizată în program pentru crearea site-uri, WebWave.

Simţi că devii tot mai interesat, că te îndrăgosteşti încet- încet de cineva, iar celălalt pare, la rândul să răspundă sentimentelor tale. După o perioadă de timp, însă, ajungi să realizezi, mai mult sau mai puţin brusc, că celălalt nu îşi doreşte să « meargă mai departe ». Aparent nu ai foarte mult de pierdut- în cele din urmă, nu s-au construit încă nişte fundaţii solide, nu s-au investit încă sentimente profunde. Şi totuşi, te simţi prins ca într-o capcană într-o stare obsesivă chinuitoare, în care ţi se pare că numai prezenţa celui dorit ţi-ar putea da o brumă de linişte şi bucurie- De ce ţi se întâmplă asta ?

Fenomenul este unul destul de complex, dar așa cum se întâmplă în mult situații de acest fel, este uneori suficientă o simplă, o mică eroare de raționament pentru a face să se prăbușească, asemeni unor piese de domino, mai mulți dintre pilonii de suștinere ai stări noastre de bine mentale. În aceast caz, această mică eroare este tendința de a folosi respingerea pentru a trage concluzii atât despre valoarea celuilalt și cât și despre valoarea propriei persoane. Cu alte cuvinte, unul dintre mesajele pe care le percepem atunci când suntem respinși este următorul : „Dacă nu mă poți avea, înseamnă că sunt destul de scump, destul de greu de obținut, prin urmare, destul de valoros”. Este cam același lucru care se întâmplă atunci când iei de pe raft un șampon cu ceva mai scump decât cel pe care ți-l permiți în mod obișnuit și îți spui „Hm…ăsta trebuie să fie bun”. Nimic rău până aici, de multe ori lucrurile mai bune sunt, într-adevăr, mai dificil de obținut și este ceva perfect normal să muncești din greu pentru a avea lucruri sau relații cât mai de calitate în viața ta. Nu rareori se întâmplă, însă, ca unele fenomene psihologice care ne sunt utile în anumite circumstanțe să se întoarcă împotriva noastră în altele. În cazul respingerii, tendința aceeasta de a evalua ca fiind mai valoroase acele lucruri/relații care sunt mai greu de obținut, pune într-o poziție de vulnerabilitate alte două piese de domino.

În primul rând, este amenințată stima de sine, mai ales dacă există deja o fragilitate în acest sens. Este ca și cum te-ai uita la șamponul acela scump și ți-ai spune : „Ce sărac sunt. Un sărăntoc. Nu îmi permit un șampon de calitate!” Nu îți spui „Nu am bani luna asta” sau „Ar trebui să renunț la prea multe alte lucruri importante ca să mi-l cumpăr și nu merită”, ci „Sunt sărac, am o lipsă, e ceva rău cu mine”. În termeni relaționali asta s-ar traduce prin „Respingerea asta înseamnă că nu sunt destul de bun pentru a avea o relație de calitate, pentru a avea o relație cu o persoană de calitate, pe care să o apreciez cu adevărat.”De unde știu că relația ar fi fost așa de calitate, că era o persoană care merita apreciată atât de mult ? „Păi dacă m-a respins…trebuie să fie.” De unde știu că nu sunt eu suficient de bun ? „Păi dacă m-a respins tocmai cineva aşa grozav…”. Grozav raționament ! Problema cu stima de sine este că se bazează pe o evaluare globală, lipsită de nuanțe a propriei persoane, în termeni pozitivi sau negativi, fără o evaluare critică obiectivă a calităților și a defectelor personale. Sigur că nu ar strica uneori, în cazul unei respingeri să facem o analiză obiectivă a propriei persoane, să vedem ce avem de îmbunătățit la noi, să folosim feedback-ul primit ca pe o motivație pentru creșterea și dezvoltarea personală- probabil că într-adevăr putem fi mai frumoși, mai citiți, mai amuzanți sau mai plăcuți ca parteneri de dialog. Cu alte cuvinte, să tragem un pic mai tare să ne permitem un șampon mai bun, dacă ne dorim asta.

Dar când apare tendința de a ne evalua negativ sau mai puțin pozitiv în general, acest proces constructiv de dezvoltare personală este blocat. Unul dintre motivele pentru care se întâmplă acest lucru este că acum cade o nouă piesă de domino și anume, scade foarte mult capacitatea noastră de a ne regla emoțiile. Reglarea emoțiilor nu înseamnă deloc să blocăm sau să scăpăm de emoțiile negative foarte repede, ci să le cunoaștem, să le ascultăm, să învățăm din ele, dar în același timp să putem da, de exemplu, un pic mai încet sonorul emoţilor negative pentru a ne implica în diferite activități în viața de zi cu zi. Dar atunci când capacitatea noastră de a ne regla emoțile scade, putem fi copleșiți de o mulțime de gânduri negre și de emoții negative la care simțim că nu mai știm cum să le facem față. Apare o stare de confuzie, de neliniște interioară, o stare de tânjire, o nevoie acută de ceva nedefinit. Acum ia naștere acea „disperare”, acea nevoie de a te „agăța” de ceva ţi-ar putea readuce măcar într-o anumită măsură stare de bine și stima de sine pierdută ; uneori, din aceste motive, eşti dispus să faci totul pentru a recupera relația pierdută sau pentru a-l face pe celălalt să revină asupra deciziei de a te refuza. Problema că toate aceste comportamente prin care încerci să îl câștigi pe cel dorit- mergând până la rugăminți, telefoane sau mesaje sunt deloc de natură să te facă mai atrăgător în ochii ceiluilalt- dimpotrivă ! Iar ceea ce rezultă este că momentul respingerii este retrăit din nou și din nou cu fiecare mesaj care nu primește răspuns, ceea ce aduce un plus de combustibil pentru întregul proces pe care l-am descris mai devreme.

Cu fiecare retrăire a momentului respingerii se accentuează discrepanța dintre modul în care te privești pe tine (din ce în ce mai negativ) și modul în care îl privești pe partenerul dorit (din ce în ce mai plin de calități și mai pozitiv). Acest lucru duce la un fenomen foarte interesant, atunci când se clatină următoarea piesă de domino și anume, independența ta emoțională. În momentele în care capacitatea noastră de a ne regla emoțiile este una scăzută, devenim foarte vulnerabili în fața adicțiilor, a dependențelor de tot felul- de la banala ciocolată pe care o mănânci atunci când te simți deprimat, la țigara care te face pe moment să te simți mai puțin stresat, până la alcool, droguri, sex sau alte mijloace mai mult sau mai puțin rafinate prin care reușești să îți păcălești pe moment mintea că totul este în regulă. Toate acestea au în comun faptul că oferă pe moment o anumită stare de plăcere, de satisfacție, dar nu reușesc să construiască resursele necesare pentru a te confrunta într-adevăr cu problemele și pentru a-ți schimba starea emoțională pe termen lung. Ei bine, cercetările arată că la persoanele care trec prin acest proces al experiențierii unor gînduri obsesive legate de respingere, atunci când privesc o fotografie a persoanei dorite, sunt activate anumite zone ale creierului care au legătură cu motivația, cu starea aceea de nevoie acută pe care o ai atunci când tânjești după ceva dulce sau după o țigară, sau cu situația de adicție, de dependență. Se pune întrebarea, însă : de ce devii, totuși, dependent ? Atunci când te desparți de cineva împreună cu care ai format un cuplu o perioadă mai lungă de timp, este ușor de înțeles că devii într-o oarecare măsură dependent de toate lucrurile pe care le făceați împreună, de gesturi sau de evenimente care aveau legătură cu prezența celuilalt. Dar stările acestea de obsesie în situațiile de respingere apar de regulă în etapele inițiale ale relațiilor, atunci când nu ai apucat încă nici măcar să-l cunoști pe celălalt, nici nu ai construit foarte multe amintiri împreună- de ce? Iată ce ce petrece:

Să ne întoarcem puţin în momentul dinaintea “respingerii”. Starea de „îndrăgostire” sau pur şi simplu interesul crescând pentru cineva se asociază cu o mulțime de emoții pozitive- iubire, bucurie, entuziasm, speranță, etc. Îndrăgostitul simte că pluteşte, ca şi cum s-ar afla sub efectul unui drog, iar mintea lui devine foarte activă în construirea unor scenarii fericite, scenarii care aduc o stare uriaşă de bucurie. Îţi imaginezi excursiile în care aţi putea merge împreună, oraşele pe care le-aţi putea vizita, nopţile pline de pasiune, duminicile în familie, copiii frumoşi sau bătrâneţile liniştite. În momentul în care celălalt arată că nu este interesat de relaţie sau îi pune punct după o perioadă scurtă de timp, ar fi foarte folositor dacă am putea scurtcircuita cumva aceste scenarii, dacă mintea ar înceta, cel puţin treptat, să le mai producă, deoarece acestea cel mai probabil nu se vor petrece niciodată, sau cel puţin nu împreună cu persoana aflată în discuţie. Aşa cum ne amintim, însă, în momentul respingerii ai tendinţa nu doar de a te preţui pe tine mai puţin, ci şi de a-l supraaprecia pe cel care te respinge. Or asta înseamnă şi că apreciezi ca fiind mai valoroasă şi mai fericită viaţa pe care ai fi putut-o trăi împreună cu acesta. Din acest motiv, scenariile acelea fericite nu numai că nu dispar dintr-o dată, dar pot deveni chiar şi mai puternice, mai pline de culoare, în momentul în care eşti respins. Ne amintim că stima de sine scade, odată cu ea şi capacitatea ta de reglare emoţională, ceea ce te face să te simţi copleşit de resentimente, deprimare, anxietate sau confuzie. În aceste condiţii, cauţi cu disperare ceva de care să te agaţi, ceva care să îţi ofere o brumă de emoţii pozitive sau de confort. Or, care au fost ultimele clipe fericite pe care reuşeşti să ţi le aduci aminte? Clipele petrecute în apropierea celui dorit. Care e cea mai mare fericire pe care ţi-o mai poţi imagina? Hai să ghicim! Bineînţeles, fericirea de a fi cu cel dorit. În disperarea de a scăpa, atunci de puhoiul de emoţii negative care par că ţi-au scăpat de sub control, te agaţi de aceste scenarii de fericire posibilă pe care le consumi cu tot mai mult nesaţ ca pe un drog şi pe care mintea ta ţi le furnizează cu dărnicie deoarece, nu-i aşa? este din ce în ce mai convinsă de faptul că celălalt e o făptură minunată, singurul capabil să îţi domolească zbuciumul sufletesc, şi că viaţa lângă el ar fi fost lapte şi miere. Stai liniştit, NU eşti dependent de celălalt, nu eşti dependent de nimeni, ci doar de anumite iluzii, pe care ţi le construieşti singur în legătură cu celălalt şi de care crezi că ai nevoie pentru că nu găseşti pe moment o altă cale de a te face să te simţi mai bine.

Problema este însă că, asemeni tuturor substanţelor, materiale sau nu, care dau dependenţă, şi aceste iluzii pozitive reuşesc să ofere o stare de bine numai pentru o perioadă scurtă de timp, lăsându-te apoi să înfrunţi singur realitatea. De asemenea, la fel ca orice drog, ele devin tot mai greu de procurat, adică implică tot mai multe resurse psihologice, pe măsură ce ruptura devine tot mai adâncă sau semnalele sunt tot mai clare că cel dorit rămâne inaccesibil. Se crează deseori un cerc vicios care face ca această stare dureroasă să se transfome cu adevărat într-una obsesivă şi să persiste uneori pentru perioade destul de lungi de timp. Hai să recapitulăm puţin: atunci când te simţi respins, ai tendinţa de a-l aprecia pe celălalt ca fiind mai valoros, mai dezirabil ceea ce face ca respingerea lui să îţi trezească îndoieli cu privire la propria persoană Scăderea stimei de sine aduce cu sine o mulţime de emoţii negative, cărora te simţi incapabil să le faci faţă. Pentru a-ţi creşte starea de bine, începi să te hrăneşti psihologic cu ultimele bucurii de care îţi mai aduci aminte- cele generate de scenariile pozitive ale unei posibile relaţii cu cel dorit; acest lucru nu e greu de realizat, mai ales că ai ajuns deja să îl supraapeciezi pe celălalt şi fericirea pe care ţi-ar putea-o oferi, tocmai pentru că te-a respins. Motivat de aceste scenarii şi de nevoia de a le menţine vii, faci tot ce poţi pentru a-l câştiga pe acesta, ceea ce duce la retrăirea momentului respingerii şi la reluarea întregului proces de la capăt, din ce în ce mai intens.

Cu fiecare respingere, celălalt devine tot mai preţios şi mai minunat, peisajele pe care le puteaţi vizita împreună tot mai însorite, copiii care seamănă cu amândoi tot mai bucălaţi, iar tu consumi cu tot mai multă lăcomie aceste iluzii, în condiţiile în care te simţi din ce în ce mai mizerabil şi mai incapabil să te descurci cu propiile emoţii. Din păcate, procesul se poate relua şi poate dura destul de mult, mai ales că mintea devine oarecum închisă, blocată faţă de ceea ce se petrece în exterior. Astfel, de exemplu, zadarnic ai în jurul tău un cârd de prieteni care îi spun că te iubesc şi că eşti foarte preţios, pentru că atunci când eşti într-o stare în care nu ai o părere bună despre tine, nu prea poţi avea o părere bună nici despre cei care îţi stau alături şi nu dai doi bani pe interesul lor sau pe părerea lor despre tine. Dacă tu te consideri sărac, tot ce îţi poţi permite sunt nişte lucruri ieftine, nu-i aşa? Acesta este unul dintre motivele pentru care, din păcate, cei care te iubesc nu te pot ajuta prea mult să ieşi dintr-o stare de acest fel, sau din altele similare în care stima de sine devine foarte scăzută. Ce feste urâte ne joacă câteodată propria minte!

În concluzie, poţi crede că e vorba despre iubirea vieţii tale şi că nu merită să mai iubeşti vreodată; dar adevărul este că procesul pe care tocmai l-am descris nu e de multe ori cu nimic mai romantic decât situaţia în care ai sta câteva ore pe zi cu nasul lipit de vitrina unui magazin, uitându-te cu jind la o plasă de rafie pe care scrie „Vuitton” şi ai suspina gândindu-te la portofelul tău sărăcăcios: „Cât de frumos şi cât de fericit aş fi...”.

Articole din această categorie