Pagină web realizată în program pentru crearea site-uri, WebWave.
18 iulie 2024
Cum am fost furată pe plajă în timp ce le judecam hoților abilitățile de parenting :)
Te ajută psihologia să faci față mai bine micilor provocări ale vieții și să ai reacțiile potrivite în diferite situații cotidiene? Astăzi despre cum mi s-a furat pentru prima dată ceva de pe plajă, în timp ce eu le judecam hoților abilitățile de parenting și mă gândeam la niște teorii din psihologia socială.
Ca să încep cu începutul, cred că luna iulie nu va mai fi niciodată potrivită pentru o vacanță mediteraneană. Mi-am dat seama de asta și înainte de a pleca, dar pentru ca de cativa ani ma intreb mereu dacă mai prind o altă vara sau vreun alt anotimp, am decis sa fac măcar escapadă scurtă de două nopți. Solo, de data asta, că nu era prin preajmă nimeni disponibil. Misiunea principală, cea mai visată experiență in timpul iernii- să petrec o zi întreagă lăfăindu-mă într-un gazebo umbros de la un beachbar de pe plaja Makronissos (Cipru, bineînțeles), în timp ce îmi las gândurile să zboare și privesc visătoare la albastrul mării. Zis și făcut- după un pic de gâfâială și multă transpirație mă văd tolănită pe salteaua confortabilă cu două cafele în față pentru început și platoul de fructe din partea casei. Am cărți audio, o carte în format fizic, netflix, dar nu îmi prea vine să mă concentrez pe nimic și îmi las atenția să se plimbe în voie la sunetele și la culorile din jur.
Îi remarc din prima clipă pe vecinii care ocupă cele două gazebo-uri de lângă mine, un grup vesel alcătuit din trei familii tinere cu mai mulți copilași de diferite vârste. În timp ce îi urmăresc leneș cu privirea jucându-se în apă cu copiii îmi trece prin minte un gând care mă intrigă: „Oamenii ăștia sigur se ocupă cu ceva infracțional”. Mă întreb de ce mă gândesc la asta, ce factori mă determină să fac asemenea inferențe despre ei. Unul dintre bărbați are niscaiva tatuaje- să fie stereotipul legat de tatuaje atât de puternic? Cred că e mai degrabă ceva legat de celălalt bărbat, tânăr de până în 30 de ani și sigur tatăl unui băiețel de vreo patru ani, care stă chiar în gazebo-ul de lângă mine. L-am observat cu coada ochiului mai devreme, când s-a ridicat să îi pună un pic la punct pe copii care dăduseră sonorul cam tare în timp ce se jucau în nisipul de printre baldachine. Le vorbește copiilor pe un ton scăzut și serios; dar este un fel de labilitate în mimica lui, o ciudățenie a gesturilor, o anumită iuțeală a mâinii. „Iute din fire”, îmi trece prin minte.
Propriile mele procese mintale de evaluare a companionilor aleatori de vacanță mi se par cel puțin la fel de fascinante ca peisajul. Gândul la fundamentele categorizărilor pe care le fac despre oamenii aceștia simpatici mi se leagănă din când în când prin minte printre filmulețele pe youtube ascultate la căști, care reprezintă fundalul sonor al după-amiezii. Oare cu ce se ocupă? Au prosoape albastre de la hotelul de alături, un hotel peste liga mea financiară; e pe undeva o discrepanță între calitatea hotelului la care sunt cazați și tinerețea sau nivelul de competență pe care li-l atribui, mă gândesc eu savanta. Vorbesc germana și par niște europeni oarecare, dar adie în atmosfera care îi înconjoară ceva străin de imaginea mea despre germanul mediu - de parcă aș ști eu cum arată un astfel de german! Să fie ceva și în modul lor de relaționare, mai ales al bărbaților unul cu altul, un fel de bonding mai aparte? Nunu, să nu exagerăm. Femeile îmi par surprinzător (?) de normale, de firești, mame devotate și grijulii bă. Atât bărbații cât și femeile se ocupă mult de copii, se joacă în apă cu ei, îi ung din belșug cu creme, îi mângâie în somn.
Nu știu cum trec orele pe nesimțite în cea mai așteptată și mai caldă zi a anului. Mai las gazebo-ul din când în când să merg la toaletă sau să mai dau câte o tură în apa răcoroasă. Când plătesc berea comandată la buza mării mă uit în borsetă și văd că mai am cam 40 de euro cash- 5 pentru șezlongurile de mâine, 5 pentru autobuzul înapoi spre Larnaca, 20 pentru cină, calculez eu. Înainte chiar de ultima tură de baie, ezit un pic aranjându-mi lucrurile în baldachin. Strategia mea de lăsat lucruri pe plajă implică de obicei să agăț ghiozdanul de umbrelă, cu borseta ascunsă bine pe fund și cu un parpalac pe deasupra. De data asta nu am unde să îl agăț și ezit un pic gândindu-mă că sunt chiar în primul rând de la mare și poate trece oricine prin zonă. Dar aruncând un ochi spre căsuța vecinilor văd că e mereu cineva acolo și mă gândesc că nu are cum să se atingă cineva de ghiozdanul meu fără ca ei să îl vadă. Nu mă mai chinui să înghesui borseta adânc, pun ghizdanul mai spre centrul baldachinului, arunc peste el un prosop și mă cufund visătoare în valurile mării. La întoarcere am o tresărire când ridic prosopul și văd că mi-am lăsat fermoarul de la ghiozdan pe jumătate deschis. Mai mult, paharul gol de cafea e pus într-o poziție ciudată; îl proptisem pe undeva între perne și ghiozdan să nu îl ia vântul, urmând să îl duc mai târziu la coș, dar parcă îl lăsasem altfel. Mă liniștesc când pipăi telefonul în buzunarul lui din borsetă și mă tolănesc din nou pe saltea.
Pe măsură ce soarele se răcește și simt că ziua se apropie de sfârșit, mă învăluie o melancolie dulceagă. Aud în spate cum un copil începe să plângă brusc, iar de la o vreme și vocea liniștită a tatălui încercând să îl potolească. „L-o fi plesnit?” mă întreb, aducându-mi aminte de mâna aceea iute cu gesturi ciudate. Tema e prea complexă pentru o zi atât de caldă de vacanță, așa că nu îmi las mintea să plutească printre studii și teorii, dar mă simt întreptățită să mă întorc spre locul din care vine plânsul prelungit copilului. Tatăl îl ține în brațe și îi vorbește încetișor, bătându-l ușor pe umăr; facem pentru prima dată contact vizual și îmi zâmbește parcă stânjenit de gălăgia copilului, căutând înțelegere: „Ce să mă fac cu el?”. Zâmbesc și eu și îmi vâr nasul înapoi în telefon. Băiatul plânge fără lacrimi, lung, cu intonație, și nu se lasă consolat de către tată. Îl mângâie mama cu o blândețe nesfârșită, în timp ce tatăl e împușcat cu pistoale cu apă de copiii mai mici. Prind cu coada ochiului gurița încă strânsă într-o strâmbătură bosumflată. „Parcă e și un pic de șmecheraș”, mă gândesc zâmbind. Dar trebuie să fie și cumplit de obosit după o zi atât de lungă și de caldă. Mi se pare că au stat destul de puțin la masa de prânz; în gazebo-uri e confortabil, copiii pot dormi, dar nu e încă răcoare și e probabil prea mult pentru ei să stea atâtea ore afară pe o asemenea căldură. Sunt părinți buni, părinți „destul de buni”, părinți care fac cel mai bun lucru pe care îl pot face; dar uite, micile detalii pe care le scapi din vedere și care lasă unoriurme imprevizibile, cum ar fi cât de cald este de fapt astăzi si cat este de mult pentru un copil. Ziua aceasta, pe care îmi pare că am petrecut-o cumva împreună, ce urmă o să lase în noi? Îmi imaginez băiatul, cu mutrița aceea bosumflată, în tumultul adolescenței și apoi mai târziu. Poate că vor fi vremuri în care, în fiinta lui, palma nedreaptă a tatălui peste arșița unui iulie mediteranean va cântări mai mult decât hotelul bun cu baldachine confortabile sau chiar decât o zi întreagă de zbenguială cu tribul lui; dar voi fi alte vremuri în care memoria le va rearanja pe toate altfel, ca o mână ce va răsuci un buton dând mai tare sonorul râsului care îi cutremura trupul micuț ridicat de brațe puternice în soare și cufundat apoi în apa albastră și răcoroasă. Ce luăm cu noi din ziua de azi?
Plec să mai prind câteva zeci de minute de baie și apusul pe o altă plajă, gândindu-mă la sentimentul straniu de familiaritate pe care îl ai față de necunoscuții împreună cu care ai împărtășit mai mult sau mai puțin conștient o fărâmă dintr-o călătorie. Abia după ce se termină și romantismul apusului la plaja Nissi- votată se pare una dintre cele mai frumoase plaje din Europa, după o baie reconfortantă, mă așez pe o terasă să mă odihnesc și îmi scot borseta să mai iau o apă minerală pentru drum. Rămân încremenită minute în șir, uitându-mă în gol- în stare de șoc, cum ar relata televiziunile evenimentul: nu mai am niciun euro în borsetă. Cardul și cheile de la hotel sunt încă acolo, din fericire. Paguba nu e imensă, dar mă cutremură sentimentul de intruziune, ideea că mi-a scotocit cineva atât de intim printre lucruri, gândul că putea să îmi ia și telefonul, că am lăsat totul la îndemână. Caut bineînțeles prin tot ghiozdanul întrebându-mă dacă nu am pierdut eu banii pe undeva, iar apoi stau și mă holbez la cea mai frumoasă plajă din Europa până când se face complet întuneric și pierd autobuzul spre Larnaca.
Trecut Ioana pe modul de problem solving, găsit un bancomat de la care să scoată cash pentru drum, băut și apă. Încropim o echipă multietnica de întârziați pentru împărțit un taxi. Mă urc în față și mă bucur când zdravăna șoferiță cipriotă refuză rugămintea tovarășei de drum cu aspect sud-asiatic de a închide geamul mașinii, deschis în locul aerului condiționat defect; mă întorc cu fața în noapte spre vânticelul acela răcoritor, în timp ce fata bombăne probabil pe limba ei că e curent (???) și continui să rumeg evenimentul zilei. Bros, eu nu sunt un om chiar lipsit de spirit practic. Am organizat la viața multe vacanțe, de care și companionii s-au declarat mulțumiți și nu mi s-a întâmplat niciodată nimic. Am borsetă impermeabilă pentru acte și bani și încă un tub impermeabil pe care îl pot purta la gât, luate special pentru situațiile în care merg singură la plajă. A, buletinul meu, cardul de la cabinet cu cei mai mulți bani și o tabletă cu cartelă, pe care pot descărca biletul de avion, mă așteaptă toate la hotel, așadar repatrierea mea rapidă era oricum asigurată. Totuși, mi-am lăsat telefonul personal la întâmplare, pe plajă, și acesta este un lucru foarte stupid. Motivul e probabil că că la plajele publice știam că funcționază metoda cu lăsatul ghiozdanului agățat de umbrelă, iar în zona de gazebo-uri...mi s-a părut un spațiu mult mai sigur. Mereu când m-am gândit la un posibil hoț pe plajă m-am gândit la cineva care vine „din afară”, cineva care trece întâmplător pe acolo și întinde mâna. Or la gazebo-uri pare așa, un spațiu intim, o comunitate de mici răsfățați care își respectă confortul personal și care au de aruncat bani în plus față de șezlongurile de pe plaja publică. Sigur că sunt șanse ca banii să îmi fi fost furați în timp ce ghiozdanul în stătea agățat de umbrelă la Nissi; dar e mult mai puțin probabil și mult mai multe semne în direcția „vecinilor” pe care i-am lăsat să îmi păzească ghiozdanul după ce m-am întrebat toată ziua de ce îi cred infractori și care au avut șansa să mă urmărească tot timpul la rândul lor. Ah, măcar de îmi aduceam înainte de experimentul acela social în care creștea șansa ca vecinii de șezlog să îți păzească bagajul dacă îi rugai frumos în mod explicit!
O bere cu aromă de fructe de pădure, atât mai vreau înainte de culcare. Cred că în seara asta adormim toți gândindu-ne la cât mult ne place psihologia umană. Dar ei au și cina mea.
Articole din această categorie
